Departamentul american al Comertului a anuntat, marti, ca vanzarile de case noi au crescut cu 16,6% luna trecuta, pana la o rata ajustata sezonier de 619.000 unitati, cel mai ridicat nivel inregistrat dupa luna ianuarie 2008, inainte de debutul crizei financiare.

In plus, cifrele pentru luna martie au fost revizuite in sus pana la 531.000 de unitati, in loc de 511.000, cat s-a anuntat anterior.

Economistii intervievati de Reuters estimau ca vanzarile de case noi, care reprezinta aproximativ 10,2% din piata imobiliara americana, vor atinge pana la 523.000 de unitati in luna aprilie.

Vanzarile de case noi sunt, insa, volatile, variind in special de la o regiune la alta. De exemplu, in luna aprilie, vanzarile de case noi au crescut cu 52,8% in nord-estul SUA, dar au inregistrat o scadere de 5% in Midwest.

Datele publicate de Departamentul american al Comertului mai arata ca stocul de case noi de pe piata a scazut cu 0,4%, pana la 243.000. Daca ritmul vanzarilor inregistrat in luna aprilie se va mentine, va dura 4,7 luni pentru lichidarea intregului stoc de pe piata. In plus, pretul mediu pentru o casa noua a crescut cu 9,7%, comparativ cu situatia din urma cu un an, pana la nivelul record de 321.100 de dolari.

Noile locuri de munca create de economia americana si dobanzile reduse la creditele ipotecare au incurajat mai multi americani sa cumpere case noi. Acest lucru stimuleaza constructiile si sprijina economia.

Informatiile privind vanzarile de case noi, impreuna cu evolutiile pozitive ale vanzarilor cu amanuntul si productiei industriale, sugereaza ca economia americana a apasat pedala de acceleratie dupa ce, in primul trimestru, aproape a stagnat.