Astfel, acțiunile au ajuns la 38,7 riali pe unitate (10,32 dolari), în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei, potrivit datelor firmei Refinitiv, transmite Reuters.

Miercuri, acţiunile Aramco au urcat cu 10%, nivelul maxim permis, evaluând compania la aproximativ 1.880 de miliarde de dolari, cu mult peste valoarea de 1.200 de miliarde de dolari a grupului american Apple sau cea a Microsoft (1.140 milliarde dolari) ori Alibaba (1.051 milliarde dolari).

Săptămâna trecută, Aramco a confirmat că va vinde trei miliarde de acţiuni, adică 1,5% din capital la un preţ de 32 de riali (8,53 dolari pe acţiune). Miercuri, în prima zi de tranzacţionare, acţiunile au deschis la 35,2 riali (9,39 dolari).

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

Recent, compania a informat că în primul semestru al acestui an a realizat un profit net de 46,9 miliarde dolari, în scădere cu 12% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderii preţului la ţiţei. Este pentru prima dată în istorie când Aramco a dat publicităţii rezultatele financiare semestriale, conform cărora este cea mai profitabilă companie din lume.

Listarea la bursă a Aramco constituie punctul central al unui plan de reformă economică, denumit Vision 2030, al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, destinat diversificării economiei saudite, care în prezent este puternic dependentă de petrol.

Prinţul a prezentat prima oară ideea în 2016 şi a surprins analiştii cu sugestia unei evaluări de 2.000 de miliarde de dolari. Evaluarea a fost redusă ulterior de consultanţii financiari şi de către bănci, la un interval de 1.500-1.700 de miliarde de dolari.