Astfel, numărul total al solicitărilor primite de Ministerul de Interne de la Londra a ajuns la 2,4 milioane, din care, până în prezent, aproximativ 1,2 milioane de solicitanţi au primit statutul de înregistrat, relatează euractiv.com, preluat de Agerpres.

Din totalul subscrierilor primite până în prezent de autorităţile britanice, cele mai multe (456.600) au fost făcute de cetăţeni polonezi, care sunt urmaţi de români (388.600) şi italieni (259.300).

Potrivit schemei de înregistrare a statutului, cetăţenii UE care trăiesc continuu în Regatul Unit timp de cinci ani pot primi statutul de înregistrat, în baza căruia beneficiază de aceleaşi drepturi de a munci şi a studia şi acces la sistemul de ajutoare sociale la fel ca în prezent. De asemenea, cei eligibili pot solicita obţinerea cetăţeniei Regatului Unit.

Înregistrarea trebuie să fie făcută până la finalul lui iunie 2021 în cazul unui Brexit cu acord sau până la 31 decembrie 2020 în eventualitatea unui Brexit fără acord.

Luna trecută, ministrul britanic pentru securitate Brandon Lewis a indicat că cetăţenii UE ar putea fi deportaţi dacă ei nu subscriu la schema de înregistrare a statutului până la data-limită.