"Am spus intotdeauna ca ne dorim ca Grecia sa ramana membra a zonei euro. Conditia insa este ca viitorul guvern san respecte memorandumul semnat cu FMI, BCE si CE", a atras atentia Merkel.

Liderul stangii radicale din Grecia, Alexis Tsipras, a declarat saptamana trecuta ca doreste "anularea" memorandumului care contine masuri de austeritate daca va forma guvernul dupa alegerile din 17 iunie.

Conform sondajelor de opinie, formatiunea Noua Democratie si Syriza, partidul lui Alexis Tsipras, sunt aproape la egalitate in preferintele de vot, dar nu au perspectiva obtinerii, in mod separat, a unei majoritati in Parlament.

In contextul in care tot mai multe voci sustin ca Grecia se apropie de iesirea din zona euro, publicatia americana Wall Street Journal noteaza ca statele UE cu economii emergente sunt mai bine pregatite pentru depasirea unui astfel de moment decat acum patru ani, cand falimentul bancii americane Lehman Brothers a declansat criza financiara mondiala.

Cu toate acestea, regiunea este inca vulnerabila. Cele mai mari riscuri sunt semnalate in Ungaria, din cauza gradului ridicat de indatorare a guvernului, in timp ce Romania ar trebui sa fie ingrijorata de prezenta semnificativa a bancilor grecesti, iar Bulgaria de exporturile catre Grecia, una dintre principalele piete de desfacere pentru producatorii de la sud de Dunare, arata analiza WSJ.