Pe piaţa spot, cotaţia aurului a crescut cu până la 2,4%, până la 1.611,42 dolari uncia, cel mai ridicat nivel de după 2013, şi în jurul orei 5:49 a.m. era cotat la 1.593,86 dolari pe piaţa din Londra. Cotaţiile futures la aur au crescut şi ele cu 2,5%.

Și în România, preţul aurului a atins miercuri un nou nivel record, în contextul tensiunilor politice şi sociale existente la nivel global.

Preţul gramului de aur a crescut de la 215.1227 lei la 218.2474 lei, iar francul elveţian atinge cea mai mare valoare din ianuarie 2015 până în prezent.

Metalul galben a început furtunos anul 2020, investitorii fiind îngrijoraţi de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu. Cotaţiile înregistrează cea mai mare creştere din aproape un deceniu, stimulat de politicile monetare relaxate ale băncilor centrale şi îngrijorările cu privire la evoluţia economiei mondiale.

"Sunt foarte surprins că Iranul a ales un astfel de mod deschis de a răspunde. Aproape că invită SUA să dezlănţuie un răspuns de tip 'şoc şi groază'. Mă aştept ca aurul, argintul şi petrolul să continue să se aprecieze", a declarat Jeffrey Halley, analist la Oanda, scrie Agerpres.

Analiştii de la Citigroup Inc. susţin că este posibil ca uncia de aur să treacă dincolo de pragul de 1.625 de dolari în acest trimestru, în condiţiile în care investitorii caută valori sigure care să îi protejeze de scăderile de pe pieţele de acţiuni, iar tensiunile geopolitice ridicate din Orientul Mijlociu vor susţine preţul aurului.

De asemenea, într-un raport publicat la începutul acestei săptămâni, analiştii de la Goldman Sachs Group sunt de părere că metalul galben ar putea să se dovedească o investiţie mai sigură decât petrolul, pe fondul creşterii tensiunilor.

Investitorii îşi vor îndrepta acum atenţia asupra răspunsului american la atacurile Iranului, amploarea acestui răspuns urmând să depindă de pagubele provocate şi dacă au fost ucişi americani în atacurile Iranului.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că cel puţin 80 de "terorişti americani" au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak. În schimb, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat că: "Totul e bine! Rachete lansate din Iran asupra a două baze militare din Irak. Evaluarea pierderilor şi a pagubelor are loc chiar acum. Până acum, totul e bine! Avem cea mai puternică şi bine echipată armată din lume, de departe!".