Analiştii se aşteptau la o majorare a costului creditului pe fondul inflaţiei ridicate.

După anunţul privind menţinerea ratei dobânzii, lira turcească s-a depreciat cu peste 4% faţă de euro şi dolar, iar indicele principal al Bursei din Istanbul, BIST-30 a înregistrat un declin de peste 2%.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut aproximativ 20% din valoare, din cauza temerilor privind creşterea influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra politicii monetare.

În iunie, rata inflaţiei a urcat la 5,39%, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, deprecierea lirei provocând scumpirea alimentelor şi a altor produse.

Luna aceasta, Turcia a eliminat o clauză care stipula că mandatul guvernatorului Băncii centrale are o durată de cinci ani, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată cu puţin timp înainte ca preşedintele Recep Tayyip Erdogan să depună jurământul pentru un nou mandat.

Decretul, publicat în Monitorul Oficial, a eliminat o clauză care prevedea că "guvernatorul Băncii Centrale este numit printr-o decizie a cabinetului pentru un mandat de cinci ani. Guvernatorul poate fi reconfirmat în funcţie la finalul acestei perioade".

De asemenea, s-a renunţat la cerinţa ca vice-guvernatorii Băncii Centrale să aibă o experienţă de cel puţin 10 ani în domeniul financiar bancar, precum şi la prevederea ca vice-guvernatorii să fie propuşi de guvernator.

Începând din 9 iulie, Turcia a trecut la un regim prezidenţial, punând capăt mai multor decenii de democraţie parlamentară, după ce Erdogan a câştigat peste 52% din voturi la alegerile din 24 iunie.

În luna mai a acestui an, Erdogan declara că în situaţia în care va fi reales va exercita un control mai mare asupra politicii monetare, declaraţii care au dus la prăbuşirea lirei până la un minim istoric de 4,9290 lire pentru un dolar.

Erdogan, care se descrie drept un "duşman al dobânzilor", vrea ca Banca Centrală să reducă dobânzile pentru a stimula creditarea şi creşterea economică. În schimb, investitorii îngrijoraţi de inflaţia de două cifre din Turcia vor ca Banca Centrală să majoreze dobânzile.