Castigul din trimestrul al patrulea a urcat cu 10% fata de aceeasi perioada anul trecut, la 5,61 miliarde de dolari, sustinut de reducerea cheltuielilor. Profitul pe actiune s-a situat la 1 dolar, fata de asteptarile analistilor de 98 de centi, potrivit Bloomberg.

Wells Fargo reduce personalul si cheltuielile in contextul interesului mai scazut pentru refinantarea creditelor ipotecare. Banca a promis scaderea costurilor, dupa ce acestea au depasit anterior tinta asumata de conducere.

"Au scos multe costuri din afacerea cu imprumuturi ipotecare si am vazut informatiile despre reducerea acestei afaceri in contextul incetinirii activitatii de refinantare", a declarat Jennifer Thompson, analist la firma Portales Partners, din New York.

Anul 2013 este primul incepand din 2009 in care Wells Fargo, cel mai mare creditor ipotecar din SUA, depaseste JPMorgan Chase, cea mai mare banca din SUA dupa active. JPMorgan a raportat un castig de 17,9 miliarde de dolari pentru anul trecut.

Wells Fargo, responsabila de circa 20% de creditele ipotecare acordate in SUA anul trecut, a profitat de politicile Rezervei Federale a SUA, care au determinat declinul dobanzilor si au declansat un val de refinantari in industrie.

In contextul trendului recent de crestere a dobanzilor, rinteresul americanilor pentru refinantarea de credite ipotecare a inceput sa scada.