Bancile grecesti trebuie sa fie considerate solvabile, pentru a putea accesa linia de finantare de urgenta (ELA) oferita de BCE pentru bancile grecesti. 

"Este o chestiune de zile. Se poate discuta daca este vorba de doua, trei, patru sau cinci zile", a declarat Felix Hufeld.

Hufeld a avertizat ca este gresit sa se creada ca Europa ar putea sa se spele pe maini de problemele Greciei, daca tara si bancile sale vor deveni insolvente.

"Daca declaram bancile grecesti insolvente aceasta nu este sfarsitul povestii", a subliniat Hufeld, precizand ca trebuie mentinute o serie de functii vitale. 

Declaratiile lui Felix Hufeld sugereaza ca BCE nu va considera imediat bancile grecesti insolvabile si nu le va taia accesul la finantarea de urgenta inaintea referendumului de duminica. O eventuala retragere a acestui suport ar declansa un colaps al bancilor, ceea ce ar impinge si mai mult Grecia spre iesirea din zona euro.

Fitch Ratings a retrogradat ratingurile de credit ale Piraeus Bank SA, Eurobank Ergasias SA, National Bank of Greece si Alpha Bank AE, dupa ce Banca Centrala a Greciei a recomandat inchiderea bancilor si impunerea de restrictii asupra miscarilor de capital, in dorinta de a evita colapsul sistemului financiar.

Decizia reflecta opinia Fitch ca acestea ar fi dat faliment si ar fi intrat in incapacitate de plata, daca nu ar fi fost impuse restrictii asupra miscarilor de capital, tinand cont de retragerile masive din depozite si de decizia BCE de a nu majora linia de finantare de urgenta (ELA) destinata creditorilor eleni.  Pana cand nu vor fi atenuate restrictiile asupra miscarilor de capital, sunt putine sanse ca Fitch sa imbunatateasca ratingurile bancilor elene.

Fitch a revizuit in scadere calificativele pe termen lung si scurt ale principalelor grupuri bancare elene, de la 'CCC' si, respectiv, 'C', la 'RD' (restricted default) si ratingurile de viabilitate de la 'ccc' la 'f', cu perspectiva stabila.

Recent, agentia avertiza ca perioada prelungita de incertitudini afecteaza semnificativ economia Greciei, iar calitatea bancilor elene se va deteriora si mai mult, din cauza retragerilor masive din depozite.

Orice decizie a BCE de a limita sau anula ELA ar putea forta bancile sa limiteze retragerile din depozite, ceea ce va insemna, in opinia Fitch, o intrare in incapacitate de plata restrictionata a creditorilor eleni. 

Premierul Tsipras a anuntat, duminica, impunerea unor restrictii asupra miscarilor de capital, limitand retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. In plus, bancile elene vor fi inchise pana in 6 iulie, fiind afectate si sucursalele bancilor straine din Grecia.

Cele patru mari banci grecesti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank si Eurobank - sunt prezente si pe piata din Romania.