"In Uniunea Europeana exista o vointa politica suficienta de a face tot ceea ce este necesar pentru protejarea euro, intrucat viitorul uniunii rezida din viitorul integrarii europene", a scris Barroso in cotidianul economic german Handelsblatt, potirvit Mediafax.

El a aratat ca toate masurile luate nu reduc ci aprofundeaza integrarea europeana, chiar daca procesul deciziilor democratice in interiorul UE are nevoie de timp.

Barroso cere totodata tarilor europene sa faca uniunea bancara promovata de Comisie, detaliile urmand sa fie prezentate pe 12 septembrie, in discursul sau privind starea Uniunii.

Presedintele CE a explicat ca mecanismul comun de supraveghere bancara vizeaza cresterea increderii in tarile care au nevoie de planuri de salvare si reprezinta un prim pas in directia uniunii bancare.

Barroso sustine ca Banca Centrala Europeana sa asigure aceasta supraveghere, rol care va fi strict separat de cel de stabilire a politicii monetare.