Eurobank Ergasias si Alpha Bank vor sa ceara investitorilor sa schimbe titluri de valoare, de un miliard de euro si, respectiv, 1,94 miliarde de euro, in schimbul actiunilor.

National Bank of Greece ar putea, de asemenea, sa ia in considerare conversia unor datorii mai vechi in obligatiuni, in functie de pretul pe care il va obtine din vanzarea subsidiarei din Turcia, Finansbank, sustin sursele.  

Joi, al doilea grup bancar elen, Piraeus Bank, a lansat o oferta de schimb pentru detinatorii de obligatiuni, pentru a-si majora capitalul, afectat de mediul economic dificil din Grecia.

Detinatorii de titluri de valoare de 1,1 miliarde de euro (1,26 miliarde de dolari) pot schimba cateva obligatiuni sau toate pentru recipise non-transferabile, a anuntat Piraeus Bank. Investitorii vor primi numerar sau actiuni in schimbul recipiselor.

Purtatorii de cuvant de la Eurobank si Alpha Bank au refuzat sa comenteze informatia.

Purtatorul de cuvant al NBG a declarat ca banca nu are astfel de planuri in viitorul apropiat.  

BCE a decis sa deruleze noi teste de stres in randul bancilor elene, pentru a sti cu exactitate care este necesarul lor de capital si pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia.

Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistenta financiara pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 - 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.