"Apararea taxei pe tranzactiile financiare este pur si simplu o nebunie, intr-un moment in care Europa incearca sa isi imbunatateasca cresterea economica", a afirmat Cameron intr-un discurs sustinut in fata oamenilor de afaceri si politicienilor participanti la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Cameron a adus in sprijinul afirmatiilor sale chiar estimarile Comisiei Europene referitoare la impactul introducerii taxei in Uniunea Europeana, care este improbabila avand in vedere opozitia britanica.

Potrivit premierului britanic, CE a estimat pierderea a 500.000 de locuri de munca, reducerea cu circa 200 de miliarde de dolari a PIB-ului UE si retragerea de pe unele piete financiare din regiune a circa 90% dintre operatori.

El a aratat ca situatia din Europa este ceva mai buna fata de anul trecut, dar lucrurile nu au fost reglate si in aceste conditii zona euro trebuie sa ia decizii rapide pentru iesirea din criza si continuarea integrarii economice si financiare.

"Nu ma numar printre cei care cred ca monedele unice nu pot functiona. Uitati-va la America si la Regatul Unit. Dar pentru reusita uniunilor monetare este nevoie de cateva caracteristici comune", a explicat premierul.

Cameron a mentionat o banca centrala comuna care sa stea cu fermitate in spatele sistemului financiar si monetar, integrarea economica cat mai profunda, cu flexibilitatea necesara pentru absorbirea socurilor economice, dar si un sistem de transferuri bugetare si de euroobligatiuni care sa faca fata tensiunilor si dezechilibrelor intre diferitele tari care fac parte din Uniune.

Din pacate, a spus el, nu numai ca zona euro nu are toate aceste caracteristici, dar nu are cu adevarat niciuna dintre ele.