"In ceea ce priveste situatia din Ucraina, ei au convenit asupra necesitatii ca liderii europeni sa prezinte un semnal puternic Rusiei ca sanctiunile vor ramane in vigoare pana la punerea in aplicare in mod integral a acordurilor Minsk", a anuntat cabinetul lui Cameron.

Liderii europeni urmeaza sa se reuneasca la 19-20 martie. 

Grupul de contact, din care fac reprezentanti ai Moscovei, Kievului, OSCE si lideri separatisti prorusi din estul Ucrainei, a semnat pe 12 februarie, la Minsk, o intelegere care vizeaza sa puna capat conflictului ucrainean. Aceasta a fost negociata de catre presedintii Rusiei Vladimir Putin, Ucrainei Petro Porosenko, Frantei Francois Hollande si cancelarul Germaniei Angela Merkel. 

Intre masurile prevazute in documentul final se afla un armistitiu intre fortele guvernamentale ucrainene si separatistii prorusi din estul tarii, crearea unei zone demilitarizate de ambele parti beligerante, retragerea armamentului greu din regiune si un schimb de prizonieri.  Armistitiul a intrat in vigoare la 15 februarie, dar a fost deja incalcat de catre rebelii prorusi, care au preluat controlul asupra orasului Debalteve, un nod feroviar strategic din regiunea Donetk, in estul Ucrainei. 

Moscova este acuzata de catre Kiev si Occident ca este implicata - cu armament si personal - in actualul conflict armat din estul Ucrainei, care dureaza de 11 luni. Rusia neaga orice implicare.