Toate statele care folosesc moneda euro vor ca Grecia sa ramana in zona euro si sunt pregatite sa acorde "solidaritate financiara" atat timp cat Atena adopta reforme, a explicat oficialul BCE. 

"Intr-adevar, problema nu este daca datoria Greciei va fi restructurata ci cum sa realizam asta intr-un mod care sa ajute in mod real economia tarii", a explicat Coeure. 

Conform Eurostat, la sfarsitul T1 din 2015, cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale din UE se inregistra in Grecia - 168,8% din PIB. 

FMI participa la al treilea pachet de asistenta financiara ce va fi acordat Greciei, in valoare de pana la 86 miliarde de euro.

"In privinta reducerii datoriei, va trebui sa existe un angajament specific, concret din partea europenilor", a declarat saptamana trecuta purtatorul de cuvant al FMI, Gerry Rice. Acesta a adaugat: "Pentru a merge inainte, avem nevoie sa inregistram progrese suficiente in estimarea reformelor, a angajamentelor, a implementarii si a finantarii. Cu siguranta va fi un drum dificil, suntem abia la inceputul procesului". 

De asemenea, Benoit Coeure a declarat luni ca programul BCE de achizitii de active, menit sa combata deflatia, isi arata roadele, dar ar fi prematur sa inceapa discutiile privind incheierea acestuia. Pentru a stimula cresterea economiei zonei euro, BCE a demarat in martie achizitii lunare de obligatiuni suverane ale statelor din zona euro si bonduri corporatiste de pana la 60 de miliarde de euro. Liderii BCE intentioneaza sa deruleze acest program pana in luna septembrie 2016 sau pana cand rata anuala a inflatiei va reveni in apropierea obiectivului tinta de 2%

Valoarea totala a depozitelor creditorilor eleni a scazut in iunie cu 6%, la 127,5 miliarde de euro, potrivit BCE, dupa ce temerile privind situatia financiara a tarii s-au adancit, transmite Reuters.

Este cel mai redus nivel de la sfarsitul lui 2003. Datele confirma ca persoanele fizice si juridice din Grecia si-au retras masiv banii din cauza ingrijorarilor legate de posibilitatea unui Grexit. 

In 29 iunie, Guvernul elen a inchis bancile si a impus restrictii asupra miscarilor de capital, in contextul retragerilor masive de fonduri din banci de catre deponentii ingrijorati de intreruperea discutiilor dintre Grecia si creditorii sai internationali. 

Bancile grecesti si-au redeschis portile pe 20 iulie, dar au ramas in vigoare, cu unele relaxari, restrictiile asupra miscarilor de capital.

Limita maxima a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixata la 420 de euro pe saptamana, in loc de 60 de euro pe zi cum a fost stabilit initial, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.