Declinul vine în condiţiile în care investitorii estimează că Rezerva Federală a SUA (Fed) va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile după ce randamentul la obligaţiunile de stat pe 10 ani a atins cea mai ridicată valoare din ultimii patru ani, informează Bloomberg, preluat de Agerpres.

Mai mult, indicele Dow Jones a scăzut până la 1.597,08 puncte, cel mai redus nivel înregistrat vreodată.

Indicele Dow Jones s-a depreciat până la finalul şedinţei de luni cu 4,60%, ajungând la valoarea de 24.345,75 puncte, în scădere cu 1.175,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu 4,10%, la 2.648,94 puncte, iar indicele Nasdaq Composite Index a înregistrat un declin de 3,78%, la 6.967,53 puncte.

Turbulenţele de luni au coincis cu instalarea noului preşedinte ale Fed, Jerome Powell, care a dat asigurări că sistemul financiar american este "mai solid şi mai rezistent" decât înainte de criza financiară globală.

Volatilitatea s-a extins şi pe pieţele din Asia, indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong şi indicele Shanghai Composite Index al Bursei din Shanghai înregistrau marţi un declin de 3,24% şi, respectiv, de 2%, în timp ce indicele principal Nikkei-225 al Bursei japoneze a scăzut cu 5,26%, la 21.487,87 puncte. În Australia, indicele S&P/ASX200 s-a depreciat cu 2,74% în prima oră a şedinţei de tranzacţionare de marţi.

Indicele MSCI, care monitorizează pieţele din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a înregistrat un declin de 2%, cel mai semnificativ din 2016.

Pieţele bursiere din Asia şi Orientul Mijlociu sunt pe roşu. Principalii indici bursieri din China, India, Pakistan, dar şi din Australia sunt în scădere.

Teodorovici: Scăderea burselor nu ne afectează. Investitorii au încredere în România

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că scăderea burselor nu afectează România, amintind că ţara noastră a împrumutat două miliarde de euro de pe pieţele externe, iar acest lucru arată "foarte clar", în opinia sa, interesul investitorilor.

"Teoretic, orice poate să afecteze, într-un fel sau altul. Partea bună este, şi preiau ca mesaj pozitiv ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecuta la Ministerul de Finanţe, am avut un împrumut de două miliarde de euro, ceea ce arată foarte clar interesul investitorilor faţă de piaţa din România, de economia din România, mai ales pe termen lung - e un mesaj important", a precizat Teodorovici, citat de Agerpres.

Un alt argument care demonstrează stabilitatea pieţei româneşti este, potrivit ministrului de Finanţe, structura investitorilor.

"Sunt investitori din ţări precum Germania, Austria, Marea Britanie, din America. La fel, costurile sunt unele foarte avantajoase. Sunt chestiuni care arată foarte clar încrederea investitorilor străini în economia României pe termen lung, ceea ce contează", a susţinut Eugen Teodorovici.

Întrebat dacă România este afectată de căderea burselor, el a răspuns: "Nu, nu ne afectează, ăsta e punctul meu de vedere".

Bursele europene și-au temperat scăderea la mijlocul zilei

Bursele europene înregistrau scăderi de aproximativ 2% la mijlocul zilei de marţi, sub efectul căderii spectaculoase înregistrată luni seara pe Wall Street, care s-a propagat şi pe pieţele asiatice, transmite AFP, preluată de Agerpres.

În jurul orei 14.00, Bursa de la Paris afişa un declin de 2,31%, cea de la Londra o scădere de 1,95% iar cea de la Frankfurt o scădere de 2,15%.

"Mişcarea este una brutală. Investitorii nu au mai cunoscut astfel de scăderi de mai mulţi ani", a subliniat Jean-Louis Mourier, economist la firma de brokeraj Aurel BGC.

Întrebarea pe care şi-o pune toată lumea este dacă această scădere este una trecătoare sau doar la început. Pentru majoritatea experţilor, chiar dacă agitaţia mai poate dura câteva zile, starea actuală a economiei este bună iar rezultatele solide afişate de companii, în special de cele americane, nu justifică o scădere prelungită.

"În mod obiectiv, nu sunt condiţii pentru un adevărat krach. Nimic nu s-a schimbat la nivel economic. Dimpotrivă, ultimii indicatori nu fac decât să confirme că economia mondială rămâne robustă", a declarat Vincent Juvyns, analist la JPMorgan AM.

Investitorii vor urmări cu atenţie cum va evolua următoarea şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street. Indiciile preliminare arată spre o nouă şedinţă în scădere chiar dacă va fi vorba de o contracţie mai modestă decât cea înregistrată luni, când indicele principal Dow Jones a pierdut aproape 1.600 de puncte pentru a închide şedinţa în scădere cu 4,60%.

În pofida scăderilor impresionante înregistrate pe pieţele bursiere din întreaga lume, observatorii rămân încrezători. "Credem că este o corecţie sănătoasă şi în acelaşi timp necesară", susţine Peter Garnry, analist la Saxo Bank.

Japonia minimizează pierderile de pe bursă și menține politica monetară

Oficialii niponi s-au angajat să menţină politica monetară relaxată şi au căutat să disperseze temerile că actuala volatilitate de pe pieţele financiare globale ar putea afecta redresarea, subliniind că fundamentele economice rămân solide, transmite Reuters.

Investitorii au început să achiziţioneze masiv yeni, care sunt consideraţi o monedă de refugiu în timpul turbulenţelor, dar aprecierea yenului poate afecta competitivitatea exporturilor Japoniei. Dolarul s-a depreciat marţi la 108,73 yeni. Mulţi producători niponi au stabilit ca bază pentru estimările privind câştigurile din anul fiscal care se încheie la 31 martie 2018 un curs de 110 yeni pentru un dolar.

Haruhiko Kuroda, guvernatorul Băncii Japoniei (BoJ), a exclus posibilitatea majorării ratei dobânzii în viitorul apropiat, spunând Parlamentului că ar fi "inadecvat" să procedeze în acest mod, atât timp cât inflaţia este departe de ţinta BoJ, de 2%. "Rata inflaţiei în Japonia abia a atins 1%. Prin urmare, este inadecvat să majorăm prematur rata dobânzii", a afirmat marţi Kuroda.

Şi premierul Shinzo Abe şi-a exprimat speranţa că BoJ îşi va menţine politica monetară ultra-relaxată, adăugând că are deplină încredere în modul în care Kuroda gestionează politica monetară a Japoniei.

Chiar dacă avansul economiei va continua, va fi dificil ca BoJ să majoreze rata dobânzii anul acesta. În actualele condiţii dificile de pe pieţele financiare, devine din ce în ce mai puţin probabilă o majorare a costului creditului, a apreciat Ryutaro Kono, economist şef pentru Japonia la BNP Paribas.

"Profiturile corporaţiilor din Japonia sunt la un nivel ridicat record, salariile şi piaţa forţei de muncă se îmbunătăţesc, cheltuielile de consum se redresează. Economia niponă este solidă", a declarat ministrul Economiei, Toshimitsu Motegi.

Cei mai bogați oameni din lume au pierdut peste 100 mld. dolari

Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au pierdut ieri 114 miliarde de dolari, în urma căderilor de pe Wall Street, după ce optimismul faţă de reducerea impozitelor, care a alimentat câştigurile din ianuarie, a dat naştere la îngrijorări legate de inflaţie, scrie Bloomberg.

Warren Buffett, al treilea cel mai bogat om din lume, a fost lovit cel mai tare, acesta rămânând fără 5,1 miliarde dolari în conturi, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Averea CEO-ului Mark Zuckerberg e mai mică acum cu 3,6 miliarde dolari, al doilea cel mai mare declin. Nici Jeff Bezos nu a rămas neatins: acesta a pierdut 3,3 miliarde dolari, potrivit Mediafax.ro.

"Este o îndelung aşteptată corecţie, determinată de temerile investitorilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile. Declinul ar putea continua o perioadă, până când valoarea acţiunilor va ajunge la un nivel relativ atractiv", a afirmat Ben Kwong, analist în Hong Kong.

"Apreciem ca normală valoarea vânzărilor la burse, dar viteza cu care se realizează nu este normală", a apreciat Michael Purves, analist la Weeden & Co în New York.

"Suntem întotdeauna îngrijoraţi când piaţa îşi pierde din valoare, dar suntem încrezători în fundamentele economiei”, a declarat luni, pentru CNBC, un oficial al Casei Albe.

Aceste scăderi sunt considerate surprinzătoate de unii analişti, în condiţiile în care nu există un motiv clar, iar contextul economic era unul pozitiv, datele indicând continuarea trendului de creştere a economiei şi de scădere a şomajului.