Potrivit unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marţi, indicele lunar care estimează evoluţiile economice a scăzut semnificativ, la minus 49,5 puncte, de la 8,7 puncte în februarie, în timp ce economiştii estimau un declin până la minus 26,4 puncte.

"Economia este în alertă roşie", a avertizat preşedintele ZEW, Achim Wambach, adăugând că experţii din domeniul financiar se aşteaptă la o contractare a economiei în primul trimestru din 2020, care ar putea continua şi în trimestrul doi, potrivit Agerpres.

Conform studiului ZEW, indicele care estimează percepţia investitorilor asupra actualelor condiţii economice s-a înrăutăţit la minus 43,1 puncte, de la minus 15,7 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii estimau un declin până la minus 30 de puncte.

Pe ansamblul acestui an, cei mai mulţi investitori se aşteaptă la un declin al economiei de aproximativ 1%, din cauza epidemiei, a explicat Wambach. Ar fi prima scădere a PIB-ului Germaniei de la criza financiară din 2009 şi ar urma să ducă la reducerea veniturilor din taxe, în timp ce se înregistrează o majorare semnificativă a cheltuielilor statului pentru sprijinirea companiilor şi gospodăriilor afectate de epidemie.

"Studiul ZEW arată că situaţia se va înrăutăţi probabil în trimestrul doi, când ne aşteptăm la o scădere mai accentuată a PIB-ului faţă de perioada de vârf a crizei financiare", a avertizat Jack Allen-Reynolds de la Capital Economics.

El a adăugat că studiul indică un posibil declin al economiei germane de 4% în 2020, ceea ce va necesita un sprijin guvernamental masiv.

Preşedintele Institutului Robert Koch, Lothar Wieler, a declarat miercuri că Germania s-ar putea confrunta cu 10 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus în lunile următoare dacă cetăţenii săi nu respectă măsurile menite să încetinească răspândirea virusului.

"Avem o dezvoltare exponenţială a epidemiei", a declarat la Berlin Lothar Wieler.

Oficialul a făcut apel la cei aproximativ 80 de milioane de locuitori din Germania să limiteze contactul cu alte persoane. 

Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus în Germania a depășit 10.000, iar numărul deceselor a ajuns la 26.