Reprezentanţii Amazon, cel mai mare retailer online, nu au dorit să comenteze vânzarea acţiunilor de către Bezos, scrie Agerpres.

Decizia vine ca urmare a planului anunţat anterior prin care şeful Amazon vinde anual acţiuni în valoare de aproximativ un miliard de dolari pentru a-şi finanţa compania de cercetare spațială, Blue Origin.

Fosta soţie a lui Bezos, Mackenzie Bezos, care deţine în prezent acţiuni Amazon în valoare de peste 37 miliarde de dolari, este acum al doilea mare acţionar individual al companiei americane şi ocupă locul 23 în clasamentul miliardarilor.

Conform datelor bursiere de săptămâna trecută, Jeff Bezos, în vârstă de 55 de ani, şi-a păstrat o participaţie de 12% în Amazon, în valoare de 109 miliarde de dolari, şi rămâne cel mai bogat om din lume.