Membrii Camerei Lorzilor au respins, luni seara, doua amendamente adoptate saptamana trecuta la legea pentru activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, eliminand astfel si ultimul obstacol parlamentar din calea premierului Theresa May pentru a da startul negocierilor pentru “divortul de UE”.

Primul amendament discutat prevedea ca premierul nu ar fi putut declansa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona decat daca garanta apararea drepturilor cetatenilor UE. Nobilii englezi votasera, saptamana trecuta, introducerea unei conditii inaintea declansarii Brexitului, care ii obliga pe guvernanti sa garanteze respectarea drepturilor cetatenilor europeni din Marea Britanie.

Astfel, guvernantii ar fi fost obligati sa publice in maximum trei luni de la declansarea procedurii de iesire o serie de propuneri pentru a proteja drepturile cetatenilor europeni care locuiesc deja in Regatul Unit. De asemenea, cetatenilor europeni trebuia sa li se garanteze in continuare dreptul de rezidenta in Marea Britanie.

Luni seara, insa, 274 de membri ai camerei superioare a Parlamentului a votat impotriva amendamentului si doar 135 pentru.

In acest fel situatia celor trei milioane de europeni instalati peste Canalul Manecii a ramas incerta. Theresa May a refuzat, pentru moment, sa le garanteze drepturile acestora, inainte sa obtina asigurari similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care traiesc in UE.

Sefii a 35 de colegii de la Oxford au aratat ca profesorii care sunt cetateni UE sunt nelinistiti de refuzul guvernului de a le garanta statutul si au spus ca unii isi aranjeaza deja plecarea.

”Daca isi pierd dreptul de a lucra aici, universitatea noastra va suferi daune serioase care, avand in vedere rolul nostru in cercetare, ar avea reverberatii in intreaga Mare Britanie”, afirma profesorii intr-o scrisoare adresata publicatiei Times.

Universitatea Oxford, intre ai carei absolventi se numara premierul Theresa May, ministrul de Externe Boris Johnson si ministrul de Finante Philip Hammond, a fost infiintata acum peste 900 de ani, iar luna trecuta a dezmintit o informatie potrivit careia analizeaza deschiderea unui campus in Franta, ca reactie la Brexit.