Analistii anticipeaza noi scaderi, iar unele dobanzi se apropie de valori negative, scrie Reuters, preluata de Mediafax.

Apetitul investitorilor pentru cele mai putin riscante active europene, obligatiunile Germaniei, pare in crestere continua, in pofida celor mai scazute randamente din istorie.

Temerile din piata au fost antrenate vineri de retrogradarea a 16 banci spaniole de catre Moody's si de coborarea ratingului Greciei de catre Fitch, care apreciaza drept "probabila" iesirea tarii din zona euro.

Pietele par sa ignore cel mai recent sondaj efectuat in randul grecilor, care arata ca alegerile anticipate de la mijlocul lunii iunie s-ar putea intoarce in favoarea partidelor care sustin masurile de austeritate din acordul de finantare externa convenit cu UE, FMI si BCE.

Miscarile din piata indica totodata cresterea riscului de default (faliment) perceput de invetitori in privinta Spaniei si Italiei.

Randamentul de referinta al obligatiunilor germane cu maturitatea la 10 ani este, potrivit celor mai recente date, de doar 1,4% , iar Schnautz anticipeaza pentru viitorul imediat o scadere de inca 10 puncte de baza, la 1,3%.

Dobanzile pentru titlurile germane la doi ani au atins minimul record de 0,028% si ar putea trece in curand pe minus, deoarece investitorii sunt mai atenti la probabilitatea de a-si recupera banii decat la perspectivele de profit.

In schimb, unii analisti au devenit reticenti fata de obligatiunile germane, din cauza randamentelor foarte scazute.

Obligatiunile AAA din afara zonei euro, precum cele ale Marii Britanii si Statelor Unite, ofera randamente cu 30-40 puncte de baza, sau 0,3-0,4 puncte procentuale, mai ridicate decat titlurile germane, iar analistii Societe Generale recomanda investitii in aceste titluri deoarece, intr-un scenariu de destramare a zonei euro, Germania ar fi grav afectata.

Momentan, riscurile propagate de criza afecteaza in principal obligatiunile Spaniei si Italiei. Randamentele de referinta ale titlurilor cu maturitatea la zece ani emise de cele doua tari sunt foarte volatile vineri pe pietele secundare si sunt in apropiere de 6%, iar analistii cred ca vor urca spre 7%, pragul considerat nesustenabil la care Portugalia si Irlanda s-au vazut nevoite sa ceara ajutor extern de la UE si FMI.