Banca centrală a Chinei a ajuns astfel la rezerve de 62,45 milioane de uncii în august, de la 62,26 milioane de uncii, în luna precedentă, potrivit datelor Bloomberg.

În tone, acest lucru înseamnă că, în august, China a făcut achiziții de 5,91 tone, care se adaugă la cele 94 de tone, achiziționate în lunile precedente.

Achizițiile de aur au ajuns la maximul ultimilor șase ani, pe măsură ce bancile centrale se așteaptă la o încetinire a economiei mondiale, pe fondul tensiunilor comerciale dintre Washington și Beijing.

Războiul comercial, în cazul Chinei, sau sancțiunile internaționale, în cazul Rusiei, dar și incertitudinile politice și economice în creștere la nivel mondial au transformat metalul prețios într-o rezervă cu adevărat prețioasă pentru băncile centrale și toată lumea.

Analiştii de la Australia & New Zealand Banking Group Ltd. Se așteaptă ca achiziţiile semnificative de aur ale băncile centrale să continue în următorii ani.

"În climatul actual, în care incertitudinea în rândul monedelor emergente este ridicată, credem că există motive pentru ţări precum Rusia, Turcia, Kazahstan şi China să continue să îşi diversifice portofoliile", susţin analiştii de la ANZ, citați de Bloomberg.

Potrivit acestora, achiziţiile nete de aur ale băncilor centrale vor rămâne deasupra pragului de 650 milioane tone.

Acumularea de aur de către băncile centrale a devenit un fenomen important pe piaţa mondială a aurului, oferind un sprijin suplimentar pentru preţurile care au atins cel mai ridicat nivel de după 2013 pe fondul creşterii cererii.

Autorităţile au decis să îşi extindă rezervele de aur pe fondul încetinirii creşterii economice şi a schimburilor comerciale precum şi a agravării tensiunilor geopolitice. Potrivit ANZ, în prezent achiziţiile oficiale de aur reprezintă aproximativ 10% din consumul mondial.

În decurs de un deceniu, Rusia şi-a majorat de patru ori rezervele de aur, iar 2018 a fost cel mai ambiţios an de până acum. Și ritmul nu pare să încetinească. Datele publicate de Banca Centrală a Rusiei arată că în luna februarie 2019 rezervele sale de aur au crescut cu un milion de uncii (28,349 tone), cea mai mare cantitate adăugată după luna noiembrie. Rusia, al treilea producător global de aur, şi-a majorat producţia în 2017 cu 6%, iar pentru 2018 este estimat un avans de 3%.

În ultimii ani, cele mai mari achiziții de aur au fost făcute de Rusia, Turcia și Kazakhstan. Și în prezent cumpără cantități mari de aur, însă și țări precum India, Polonia și Ungaria au început să facă achiziții agresive de aur în ultimele luni.

SUA au în continuare cea mai mare rezervă mondială de aur, cu aproximativ 8.133 de tone de metal prețios.

România are o rezervă de aur de aproximativ 104 tone, pe care o păstrează în mare parte la Banca Angliei. În aprilie, deputații au adoptat un proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae, care obligă BNR să repatrieze rezerva de aur.