Cercetatorii Peiyue Li, Hui Qian si Jianhua Wu de la Facultatea de stiinte si inginerie a mediului de la Chang University spun ca proiectul Lanzhou, ca si multe alte asemenea initiative, nu a fost verificat din punct de vedere al mediului, tehnic sau economic. Ei avertizeaza ca asemenea practici sunt tipice mineritului, nu si constructiilor urbane, iar ceea ce se intampla in aceasta zona este la o scara fara precedent in istoria omenirii, noteaza huffingtonpost.com

Lucrarile au fost oprite in Lanzhou, in aprilie 2013, din cauza poluarii. Au reinceput insa patru saptamani mai tarziu, in urma presiunii financiare din partea autoritatilor locale si a investitorilor, certificatele de mediu nefiind nici acum completate, sustin oamenii de stiinta.

In urma cu mult timp, un taran chinez, pe nume Yu Gong, a decis sa mute doi munti care ii blocau accesul catre casa. Legenda spune ca nu i-a fost usor, dar in cele din urma a reusit sa faca ce si-a propus, de unde si zicala “daca exista vointa, poti muta si muntii din loc”. Acum, dezvoltatorii imobiliari din China vor sa dea o noua dimensiune proverbului, in ceea ce au numit “cel mai mare proiect de mutare a muntilor”.

Proiectul “Lanzhou New Area” va avea 130.000 de hectare si ar putea creste PIB-ul din regiune cu 33 de miliarde de euro, pana in 2030, marile corporatii aratandu-se deja interesate sa investeasca aproape 9 miliarde de euro.

Acesta va fi al cincilea proiect din China in care autoritatile au aprobat construirea unei zone economce in inima sau in apropiere de marile orase. Regiunea Pudong din Shanghai sau zona Binhai din Tianjin, ce gazduieste o replica de 120 de cladiri a cartierului american Manhattan, au trecut si ele prin procese asemanatoare.

In spatele actiunii se afla una din cele mai mari companii private din tara, China Pacific Construction Group, condusa de Yan Jiehe. De meserie profesor, Jiehe (52 de ani) este asemanat cu Donald Trump, datorita ambitiilor sale marete si a abilitatilor antreprenoriale, potrivit unui articol The Guardian, din 2012.

Jiehe s-a nascut intr-o familie cu noua copii si a lucrat timp de un deceniu ca profesor si intr-o firma de producere a cimentului. In 1995, a pus bazele unei firme de constructii, castigand bani din cumpararea si retehnologizarea unor proprietati ale statului. In 2006, averea sa atingea cifra de 1 miliard de euro, facandu-l al doilea cel mai bogat om din China.

Jiehe este insa prudent cand vine vorba de succesul proiectului Lanzhou, fiind ingrijorat de problemele de mediu. In urma cu un an, orasul, situat langa Raul Galben, a fost declarat cel mai poluat din China, din cauza industriilor de textile, fertilizare si metalurgie ce isi au bazele in zona. Mai mult, regiunea, care este una desertica, duce o lipsa acuta de apa potabila, lucru ce ar putea indeparta o parte din investitori.