FMI "imprumuta atunci cand i-o cere o tara care are nevoie de ajutor", a tinut Lagarde sa precizeze la Lima, in cadrul primei etape a unui turneu latino-american. Ajutorul "poate fi preventiv sau asociat unui program. In acest stadiu, nu am primit nicio cere din partea Italiei si nu suntem in negocieri nici cu Italia, nici cu Spania", a adaugat ea.

Anterior Christinei Lagarde, care a facut aceste declaratii dupa o intalnire cu presedintele din Peru Ollanta Humala, si FMI a dezmintit aceasta informatie referitoarea la existenta unor discutii intre Fond si autoritatile italiene cu privire la un plan de salvare a tarii, evocat in presa italiana.

Potrivit cotidianului La Stampa, acest imprumut, in valoare de 400 pana la 600 de miliarde de euro, ar permite Italiei sa dispuna de un ragaz de 12 pana la 18 luni, pentru a pune in aplicare reduceri bugetare si reforme economice destinate consolidarii cresterii economice.

Bursele europene au inregistrat cresteri puternice luni, in urma zvonurilor anuntand progrese in vederea iesirii zonei euro din criza datoriilor, inclusiv cele cu privire la un plan de ajutorare a Italiei de catre FMI.

Comisia Europeana (CE) a dezmintit, de asemenea, luni, orice negocieri intre FMI si autoritatile italiene. "FMI este, deja, bine angajat, daca priviti spre zona euro, in acest moment existand programe in Irlanda, Portugalia, Grecia, si a propus si organizeaza, in prezent, o monitorizare fiscala in Italia", a subliniat directorul FMI.

Christine Lagarde a sosit luni in Peru, prima etapa a unui turneu latino-american, in cadrul caruia va efectua, marti si miercuri, o vizita in Mexic, iar joi si vineri in Brazilia.

Citeste si:

Ce inseamna sa lucrezi pentru cel mai mare fond de investitii din lume

Liderii UE s-au intalnit cu Obama la Casa Alba. Criza din Europa inspaimanta intreaga planeta