"Comisia ajuta si vrea sa continue sa ajute Grecia. Nu se pune problema ca, din acest punct de vedere, sa existe o ruptura", subliniaza Moscovici.

"Programul de ajutorare a Greciei a fost prelungit cu doua luni. Este necesara o examinare. Vom vedea, impreuna cu Guvernul grec in ce conditii vom putea sa procedam la aceasta examinare, pornind de la ideea de a ramane in continuare alaturi de Grecia", afirma fostul ministru socialist al presedintelui François Hollande.

Comisarul da totodata asigurari ca "CE si UE sunt dispuse la schimbari mai putin agresive decat in trecut, la forme de cooperare mai suple" cu Atena.

"Ceea ce vrem si unii si ceilalti este o Grecie care se redreseaza, care creeaza crestere (economica) si locuri de munca, care reduce inegalitatile, care sa poata sa faca fata problemei datoriei sale si care ramane in zona euro", a rezumat el.

Noul premier grec Alexis Tsipras, liderul partidului stangii radicale Syriza, victorios in alegerile legislative anticipate de duminica, reclama o restructurare a datoriei grecesti, care atinge 175% din PIB.

Presedintele Parlamentului European (PE), social-democratul german Martin Schulz, urmeaza sa efectueze joi o vizita la Atena, prima a unui reprezentant european dupa alegerile de duminica.