Sectorul transportului aerian este unul dintre cele mai afectate de pandemie, iar companiile aeriene estimează că va fi nevoie de mai mulţi ani pentru ca activitatea să revină la nivelul de dinaintea crizei.

Într-o notă internă, Emirates şi-a informat personalul navigant că poate să îşi ia concediu fără plată, de la una până la trei luni, începând de la 1 septembrie şi până la 30 noiembrie, scrie Agerpres.

Compania, care a cerut încă din luna iulie piloţilor şi personalului de bord să îşi ia patru luni de concediu fără plată, a decis săptămâna trecută să concedieze unii angajaţi, continuând un proces de restructurare care a început în iulie. Un purtător de cuvânt de la Emirates a confirmat că angajaţilor li s-a propus să îşi ia concediu fără plată, dar a refuzat să spună câţi angajaţi au acceptat această ofertă.

În ceea ce priveşte Etihad, printr-un comunicat intern angajaţilor li s-a spus că firma are mai mult personal de cabină decât este necesar, iar mulţi dintre aceşti angajaţi nu sunt înscrişi în calendarul de zboruri, o situaţie care nu este viabilă pentru o companie aeriană. Etihad, o companie aeriană din Abu Dhabi, a cerut angajaţilor, încă din luna martie, să îşi ia concediu fără plată.

Cele două companii au reluat gradual transportul de pasageri începând din luna iunie, după ce au blocat avioanele la sol în luna martie.