În jurul orei 10.50 GMT, barilul de ţiţei WTI cu livrare în luna aprilie valora 25,36 dolari, în scădere cu 5,90% comparativ cu valoarea înregistrată marţi la închidere, după ce anterior a coborât până la 25,06 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani, scrie Agerpres.

La bursa de la Londra, barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai era cotat la 27,91 dolari, în scădere cu 2,82%, comparativ cu valoarea înregistrată marţi la închidere.

Ambele referinţe au pierdut peste 60% din valoare de la începutul acestui an.

"Cererea slabă, oferta excedentară şi războiul preţurilor între Arabia Saudită şi Rusia îi pun pe investitori în mare dificultate", a concluzionat Naeem Aslam, de la Avatrade.

Pandemia de coronavirus şi măsurile drastice adoptate la nivel mondial pentru contracararea extinderii infecţiilor cu coronavirus afectează în mod puternic cererea de petrol, în contextul unui război al preţurilor între Riad şi Moscova, după eşecul negocierilor care au avut loc la ultima reuniune a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi a aliaţilor pentru reducerea ofertei.

"Presiunile pentru scădere ar urma să continue până când Arabia Saudită şi Rusia vor redeveni rezonabile. Dar nu este cazul la ora actuală", a apreciat Carsten Fritsch, analist la Commerzbank.

Marţi, autorităţile de la Riad au anunţat că intenţionează să îşi majoreze exporturile de petrol până la peste 10 milioane de barili pe zi, ceea ce a exercitat o presiune suplimentară asupra cotaţiilor.

Însă nu toate ţările sunt în măsură să facă faţă unei lungi perioade de preţuri scăzute, aceste temeri fiind exprimate luni de responsabilii OPEC şi ai Agenţiei Internaţionale a Energiei într-un comunicat comun. Printre aceste state se numără Irakul, care a cerut organizarea unei noi reuniuni OPEC pentru adoptarea de măsuri imediate care să ajute la reechilibrarea pieţei petrolului.