Agenția a adăugat însă că nu se aşteaptă la o criză a datoriilor în perioada următoare, transmite Reuters.

Potrivit S&P Global, această creştere cu 14 puncte procentuale a raportului datorie mondială - PIB a fost amplificată atât de recesiunea economică provocată de COVID, cât şi de împrumuturile suplimentare la care guvernele, firmele şi gospodăriile au fost nevoite să recurgă.

"Ponderea datoriei mondiale în PIB a urmat un trend crescător de mai mulţi ani, pandemia pur şi simplu a exacerbat această creştere", arată un raport al S&P, scrie Agerpres.

În pofida acestei creşteri semnificative şi a unui val de insolvenţe care ar urma să aibă loc anul următor, agenţia de evaluare nu se aşteaptă la o criză majoră în acest moment.

"Preconizata creştere cu 14 puncte procentuale a aportului datorie mondială-PIB în 2020 este puţin probabil să provoace o criză a datoriilor pe termen scurt, cu condiţia ca economiile să îşi revină, vaccinurile să fie distribuite la scară largă, dobânzile să rămână la un nivel foarte scăzut iar comportamentul de împrumut să se modereze", susţine S&P Global.

Potrivit agenţiei de evaluare, dacă economia mondială îşi revine după pandemie, raportul datorie mondială-PIB ar urma să se reducă până la 256% în 2023. "Ne aşteptăm ca ritmul de creştere a datoriilor companiilor, guvernelor şi gospodăriilor să se reducă, aşa cum se întâmplă de obicei după recesiuni" subliniază S&P Global.