Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, şi-a exprimat speranţa că se va putea ajunge la un acord privind Lufthansa, în contextul divergenţelor dintre cel mai mare acţionar al companiei aeriene şi Guvernul de la Berlin privind condiţiile acordului de salvare de nouă miliarde de euro.

Declaraţia vine după ce miliardarul Heinz Hermann Thiele, cel mai mare acţionar al Lufthansa, a acordat un interviu cotidianului german FAZ, în care a criticat acordul de susţinere, în special cu privire la implicarea Guvernului german în operaţiunile companiei.

"Am avut discuţii constructive şi am dezvoltat o propunere foarte bună împreună cu cei din conducerea Lufthansa şi reprezentanţii sindicatului. De asemenea, am obţinut acordul Uniunii Europene, deci cred că discuţiile privind propunerea care clarifică lucrurile ar putea duce la un acord", a declarat Scholz, la Frankfurt Finance Summit.

"Este într-adevăr o idee foarte bună privind modul de gestionare a acestei situaţii speciale. Cred că înaintea crizei Lufthansa era o companie de succes, deci este de datoria noastră să ne asigurăm că va supravieţui în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19)", a adăugat ministrul german de Finanţe, potrivit Agerpres.

Luni, acţiunile Lufthansa au scăzut cu 5,7%, după ce directorul general Carsten Spohr a spus că operatorul aerian caută să evite intrarea în insolvenţă în bătălia cu Heinz Hermann Thiele, care deţine 15,5% din acţiunile Lufthansa.

Oficialii Lufthansa au avertizat că se aşteaptă la un grad de participare mai mic de 50% la Adunarea Generală extraordinară din 25 iunie, la care va fi supus votului pachetul de susţinere convenit cu Guvernul german, ceea ce înseamnă că două treimi dintre cei prezenţi la AGA vor trebui să voteze în favoarea acordului pentru ca acesta să fie aprobat.

"Având în vedere ultimele declaraţii publice făcute de cel mai mare acţionar al companiei, Heinz Hermann Thiele, Consiliul de Administraţie consideră că există posibilitatea ca pachetul de stabilizare să nu strângă majoritatea de două treimi din voturile necesare pentru aprobarea sa. Aceasta ar însemna că Deutsche Lufthansa AG ar putea să fie nevoită să solicite plasarea sub protecţia Legii insolvenţei", a informat compania aeriană germană.

Cea mai mare operaţiune de salvare a unei companii demarată de Guvernul german de la debutul crizei coronavirusului prevede că Executivul de la Berlin va prelua o participaţie de 20% în Lufthansa, în schimbul sumei de 300 milioane de euro. De asemenea, Guvernul german va injecta în companie 5,7 miliarde de euro, iar Banca de dezvoltare KfW şi alte bănci vor acorda companiei un împrumut de trei miliarde de euro, pe trei ani. Va fi pentru prima dată de la privatizarea completă a Lufthansa, în 1997, când statul german va redeveni acţionar la compania aeriană.