Un CEO italian din cadrul unei companii multinationale poate castiga pana la 1.144 de euro pe ora, in timp ce in Marea Britanie cel mai bun salariu nu depaseste 592 euro pe ora. Italianul ajunge astfel sa castige pana la 2,1 milioane de euro pe an, o cifra care nu include bonusuri, dividende, decontari sau alte beneficii.   

Nici directorii spanioli nu o duc mai rau. Un CEO intr-o multinationala aduce acasa intre 788 si 946 de euro, pentru o ora muncita. Dar in timp ce sefii sunt platiti regeste in Spania, salariile secretarelor ajung la numai 12,41 euro pe ora.  

Daca ne raportam la joburile de nivel mediu, cele mai mari state de plata se gasesc in Danemarca, Norvegia, Elvetia si Liechtenstein.

De asemenea, raportul mai arata ca in unele firme directorii executivi si-ar putea primi bonusurile in viitor ca parte din salariul de baza.  

Se observa oricum o diferenta intre situatia diferita dintre nordul si sudul continentului, ceea ce ar putea duce la o plafonare a salariilor directorilor, asa cum s-a intamplat in cazul bancherilor.

Mai multi activisti si lideri politici au cerut deja acest lucru, cat si o mai mare transparenta. La randul lor, Spania si Grecia au marit taxele aplicate cetatenilor care castiga mai multi bani.

Desi directorii din Italia primesc cele mai mari sume raportate la orele de munca, salariul de baza al acestora nu a crescut in anul 2012, arata un sondaj al Hay Group. In schimb, executivii elvetieni s-au bucurat de o marire importanta in anul precedent, de 4,8%. Un alt motiv de optimism pentru elvetieni este si tara somajului din tara, de numai 3,1%, fata de 17%, cat este in Spania.