Anuntul a fost facut la Riga, in Letonia, unde s-a desfasurat a 5-a reuniune a sefilor de guverne din statele Europei Centrale si de Est si China, la care a participat si premierul Dacian Ciolos, scrie Agerpres.

Fondul China-CEE va fi condus de Sino-CEE Financial Holdings Ltd, o companie infiintata anul acesta de Industrial and Commercial Bank of China (ICBC). De asemenea, China Life Insurance si Fosun Group sunt implicate in gestionarea entitatii.

Fondul spera sa obtina 50 de miliarde de euro pentru finantarea proiectelor in domeniul infrastructurii, produse de inalta tehnologie si bunuri de consum. Desi fondul se axeaza pe statele din CEE, ar putea fi extins si spre restul Europei si alte regiuni, daca aceste lucru este important pentru cooperarea dintre China si Europa Centrala si de Est, se arata in comunicatul Industrial and Commercial Bank of China.

Europa Centrala si de Est este parte a proiectului "Drumul Matasii", prin care autoritatile de la Beijing spera sa obtina acces la noi piete de export pentru companiile chineze. China vrea sa creeze o ruta comerciala moderna, cunoscuta sub numele de "Drumul Matasii", prezentata ca un proiect de strategie nationala.

Vor fi adoptate politici speciale menite sa incurajeze creditorii chinezi sa finanteze proiectele de infrastructura din tarile aflate pe traseul care leaga Europa de China, iar companiile chineze vor investi in aceste state.

Va fi construita o retea de autostrazi, cai ferate, conducte de transport a gazelor naturale si titeiului, retele de Internet, legaturi maritime intre centrul, vestul si sudul Asiei, pana in Grecia, Rusia si Oman, sporind legaturile Chinei cu Europa si Africa.