Potrivit acestuia, in Regatul Unit sunt inregistrati oficial 150.000 de romani, dar cifrele neoficiale aduc numarul acestora spre mai mult de 300.000 de persoane. Din veniturile pe care le obtin, acestia trimit in tara, anual, circa 500 de milioane de euro, a apreciat deputatul european.

“In primul rand, avem in acest moment in jur de 150.000 de romani care lucreaza legal, cu permis de munca in Marea Britanie. Cifrele neoficiale se situeaza undeva intre 300.000 si 400.000 de persoane. Drepturile de cetatean european ale acestor persoane trebuie respectate in oricare dintre alternative. Apoi Marea Britanie este un partener economic important al Romaniei, pe locul 5 in ceea ce priveste destinatia exporturilor: peste 2-2,3 miliarde de euro. Sigur, in eventualitatea unei iesiri a Marii Britanii (din UE, n.r.) trebuie gasite noi mecanisme si noi reguli conform carora sa se deruleze aceste relatii comerciale”, a explicat Winkler, citat de Agerpres.

In opinia parlamentarului european, o eventuala iesire a Marii Britanii din UE ar putea influenta viitorul Uniunii, existand pericolul crearii unei Europe “cu doua viteze”, in care procesul de integrare sa fie diferit pentru tarile din Vest si Est.

“Un Brexit este un proces foarte complicat din punct de vedere juridic, care va implica energii foarte multe la Bruxelles, care nu vor putea fi folosite pentru altceva, va implica fiecare stat membru (...) si ar putea fi chiar un pas spre sfarsitul Uniunii Europene - asa cum exista ea si functioneaza astazi - catre nasterea unei Europe cu doua viteze, in care unii, in Vest, sa fie mai integrati, si altii, in Est, printre care si noi, sa fim mai putin integrati in UE. Deci, sunt evolutii care sunt impotriva intereselor Romaniei”, a apreciat eurodeputatul UDMR.

In 23 iunie, cetatenii Marii Britanii vor vota, prin referendum, ramanerea sau iesirea din Uniunea Europeana.