Minele de cobalt nu au fost o prioritate în America timp de decenii. În ultima perioadă, însă, mai multe companii miniere își dispută o serie de situri din Idho, Montana și Alaska, în căutarea mineralului de culoare albastru-argintiu.

Interesul pentru cobalt a crescut în ultimii ani ca urmare a faptului că este un element cheie utilizat la fabricarea bateriilor litiu-ion, care sunt folosite de la telefoanele mobile și alte dispozitive electronice și până la mașinile electrice. În consecință, prețul a explodat, iar cine comercializează cobalt se îmbogățește.

În trecut, aprovizionarea cu cobalt o făceau comercianții de cupru și nichel, materiale mult mai valoroase în industrie, care sunt extrase odată cu cobaltul. Dar pe măsură ce prețul metalului albastru se majorează masiv, iar cantitatea folosită este estimată să crească cu 8%-10% anual, interesul pentru cobalt este din ce în ce mai mare, spune George Heppel, analist senior la firma de ceretare CRU Group din London.

Potrivit estimărilor CRU, în prezent peste 300 de companii se bat pentru a scoate cobaltul din pământ. Giganți mineri, între care și Glencore, cresc producția la minele din Republica Democrată Congo, care stă pe cea mai mare rezervă mondială de cobalt.

În Statele Unite, producția de cobalt a fost reluată în 2014, pentru prima dată după patru decenii. Compania canadiană First Cobalt a cumpărat o mină în Idaho pe care o va dezvolta în următorii trei ani.

“Companiile miniere nu s-au concentrat niciodată pe cobalt, au căutat mai degrabă cupru sau orice alt metal. Dar există multe rezerve de cobalt în lume, iar noi suntem pregătiți pentru a-l aduce la suprafață”, spune directorul executive al companiei, Trent Mell.

Consumul de cobalt a crescut la 122.000 de tone anul trecut, de la 75.000 de tone în 2011, iar prețul s-a dublat. Asta în condițiile în care în ultimele 18 luni anterioare, preţul cobaltului s-a triplat. Și deși în ultima perioadă poducția de cobalt a crescut substanțial, analiștii consideră că deficitul se va menține până în 2022.

Apple vrea să cumpere mii de tone de cobalt direct de la companiile miniere

Anul trecut, Bloomberg scria că Apple poartă, pentru prima dată, discuţii cu companiile miniere pentru a cumpăra cobalt direct de la ele, în ideea de se asigura că va avea suficiente cantităţi din acest ingredient-cheie pentru producţia de baterii.

Producătorul telefoanelor iPhone este unul dintre cei mai mari utilizatori finali de cobalt pentru bateriile din dispozitivele sale, însă până acum a lăsat achiziţiile de metale rare în sarcina companiilor care îi produc bateriile.

Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Apple vrea să încheie contracte pentru furnizarea mai multor mii de tone de cobalt pe an, timp de cel puţin cinci ani. O altă sursă a adăugat că primele discuţii pe acest subiect au început în urmă cu un an, adăugând că nu este nicio certitudine că se va ajunge la un acord.

Un purtător de cuvânt de la Apple a refuzat să comenteze, însă la finele anului trecut directorul general de la Glencore Plc, Ivan Glasenberg, a menţionat Apple printre companiile cu care grupul minier poartă discuţii cu privire la cobalt, fără a oferi însă alte detalii.

Aceste discuţii scot în evidenţă faptul că Apple vrea să se asigure că are suficiente livrări de cobalt pentru bateriile utilizate de telefoanele iPhone şi tabletele iPad, în condiţiile în care creşterea accelerată de baterii pentru vehiculele electrice riscă să creeze un deficit de metale rare.

În prezent, aproximativ un sfert din producţia mondială de cobalt este utilizată în pentru telefoanele inteligente. Însă, în timp ce o baterie lithium-ion pentru smartphone are nevoie de aproximativ opt grame de cobalt rafinat, o baterie pentru un automobil electric necesită o cantitate de aproape 1.000 de ori mai mare.