O singura verigheta, 3 domnisoare de onoare, 5 trasuri

Asemenea bunicului sau, ducele de Edinburgh, printul William a decis sa nu poarte verigheta. Acesta i-a pus insa pe inelar, sotiei sale, o verigheta confectionata dintr-o pepita de aur din Tara Galilor, aflata in posesia familiei regale, potrivit EFE.

Desi nu mai exista mine de aur in Tara Galilor din 2007, familia regala britanica pastreaza inca din 1981 o pepita de aur de aproximativ 36 de grame din care au fost realizate verighete pentru nuntile regale, printre care si cea din 1986, a printului Andrew cu aleasa sa, Sarah Ferguson.

Cel de-al doilea succesor la tronul britanic si Catherine (inca) Middleton au avut doua torturi, dintre care unul la banchetul oficial (tort de fructe) si unul de ciocolata, acesta fiind si desertul preferat al printului William. Actuala ducesa de Cambridge a cerut ca tortul miresei sa fie decorat cu 16 flori care simbolizeaza fericirea (trandafiri), tandretea (crini) si casatoria (iedere). Veritabila opera de arta a fost expusa in timpul banchetului oficial in maiestuoasa "Galerie a tablourilor" din palatul Buckingham, printre alte tablouri semnate de Rembrandt, Poussin si Rubens.

Cele mai tinere domnisoare de onoare ale lui Catherine au avut doar trei ani, una dintre ele fiind chiar nepoata Camillei Parker Bowles, cea de-a doua sotie a printului Charles.

Kate s-a maritat azi cu printul ei, dupa aproximativ 10 ani de relatie. De la eveniment nu puteau lipsi fostii parteneri ai celor doi tineri, potrivit Yahoo News.

10 clopote au batut in catedrala Westminster Abbey, cu o jumatate de ora inainte de ceremonie si la trei ore dupa terminarea acesteia.

35 de caini politisti si 5000 de gardieni au patrulat prin multimea venita la Londra cu ocazia nuntii regale, multi dintre acestia imbracati civil pentru a nu atrage atentia, informeaza Time Magazine.  

5 trasuri au defilat astazi pe strazile Londrei.

19 din cele 775 de camere ale Palatului Buckingham au fost folosite pentru receptia si banchetul oficial.

11.000 de baraje de securitate au fost amplasate de-a lungul traseului pe care a mers alaiul regal pana in centrul Londrei.

3,5 milioane de cesti au fost fabricate cu efigia tinerilor casatoriti.

1.900 de invitati, peste un milion de vizitatori prezenti in capitala londoneza

1.900 de persoane au fost invitate la slujba de la catedrala Westminster. In afara capetelor incoronate, printre care si printul Albert de Monaco si viitoarea lui sotie, Charlene Wittstock, pe lista s-au aflat si fotbalistul David Beckham si cantaretul Elton John, dar si macelarul, postasul si patronul barului din Bucklebury, satul in care traieste familia lui Kate Middleton.

Selectia invitatilor nu a fost lipsita de controverse: printul mostenitor al Bahrainului, a carui tara a fost aspru criticata pentru reprimarea manifestatiilor pro-democratie, a refuzat in cele din urma invitatia primita. Insa asociatiile pentru drepturile omului au denuntat prezenta la ceremonie a demnitarilor din Arabia Saudita, Qatar, Oman si in special a celor din Siria, care trebuia sa fie reprezentata de un ambasador. Acesta a fost convocat recent la Londra pentru a i se comunica de catre autoritatile britanice ca represiunea contra manifestantilor este "inacceptabila". William Hague, ministrul britanic al Afacerilor Externe, a anuntat, joi, ca invitatia ambasadorului Siriei la Londra a fost retrasa.

Presa britanica s-a mirat, totodata, de absenta fostilor premieri Tony Blair si Gordon Brown, cei doi predecesori laburisti ai actualului prim-ministru conservator David Cameron. Celebra "doamna de fier", Margaret Thatcher, s-a scuzat din motive de sanatate, dar succesorul ei, conservatorul John Major, a fost prezent la ceremonie.

Cinci romani au luat parte la grandiosul eveniment. Vezi aici cine au fost ei si ce tinute au purtat astazi.

William si Kate sunt impreuna de aproape zece ani, iar relatia lor a fost presarata cu numeroase despartiri si impacari. Printul William (28 ani) i-a cerut mana lui Kate (29 de ani) in timpul unei vacantei private pe care cei doi au petrecut-o in Kenya, in octombrie anul trecut.

Casatoria lui Kate Middleton cu printul William a avut loc la 30 de ani de la somptuoasa casatorie a printului Charles si printesei Diana, celebrata in 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divortat in 1996, iar printesa Diana a murit in urma unui accident de masina, la Paris, in 1997. Ulterior, Charles s-a casatorit cu Camilla Parker.