Fondul a inrautatit prognoza privind evolutia economiei Frantei in acest an si anticipeaza acum o contractie de 0,2%, fata de 0,1% anterior, potrivit cotidianului Wall Street Journal. 

Guvernul a facut "progrese semnificative in privinta reformelor structurale", dar trebuie sa continue in aceasta directie, inclusiv prin masuri care vizeaza piata muncii, noteaza insitutia internationala. 

Franta a scapat de presiunile intampinate pe pietele financiare de tari ca Grecia, Italia si Spania, dar risca sa ramana in urma altor tari europene, avertizeaza FMI intr-un raport anual privind economia franceza. 

"Situatia se schimba rapid, iar tarile de la periferia zonei euro inregistreaza castiguri semnificative in ce priveste competitivitatea. Este necesara o accelerare a reformelor lansate de guvern in ultimele sase luni pentru a elimina acest decalaj", noteaza FMI. 

Tarile de la periferia zonei euro se afla inca in recesiune, dar castigurile legate de competitivitate sunt deja vizibile in cresterea exporturilor si reducerea deficitelor comerciale, noteaza Wall Street Journal. 

FMI a cerut Frantei sa rezolve problema costurilor de munca ridicate si sa faca mai usoara angajarea tinerilor. De asemenea, Parisul ar trebui sa elimine barierele administrative si de reglementare care limiteaza concurenta in sectorul serviciilor, inclusiv profesii reglementate, transporturi si distributie.