Raportul nu cere reducerea tintei pentru deficit, de 4,5% din PIB, stabilita in programul de finantare convenit de Portugalia cu UE si FMI, dar semnaleaza ingrijorarea legata de scaderea cererii pe piata mondiala si de impactul masurilor de austeritate asupra economiei. FMI precizeaza totusi ca tinta stabilita pentru acest an poate fi indeplinita.

Creditorii din UE ai Portugaliei au sustinut pana acum ca respectarea stricta a obiectivelor convenite si reformele reprezinta solutiile pentru problemele economice ale tarii.

In raport se arata ca valoarea programului de sustinere, de 78 de miliarde de euro, este suficienta, iar Portugalia va fi capabila sa revina pe piata de obligatiuni la sfarsitul lui 2013.

Unii investitori se tem ca Portugalia va urma drumul Greciei si va avea nevoie de un nou ajutor. FMI considera ca principalul risc este ca recesiunea sa depaseasca asteptarile, partial din cauza problemelor economice din zona euro, principala piata externa a tarii.

In acest caz, seful misiunii FMI in Portugalia, Abebe Selassie, considera ca urmarirea stricta a tintei de deficitului bugetar nu ar fi cea mai buna solutie. Totusi, el a avertizat ca Portugalia nu-si permite sa rateze vreo tinta din cauza derapajelor, pentru ca ar afecta credibiltiatea programului.

Pentru acest an, guvernul si creditorii internationali anticipeaza o contractie economica de 3,3% din PIB, urmata de un avans de numai 0,3% in 2013.

FMI urmeaza sa furnizeze Portugaliei o noua transa de 5,17 miliarde de euro din programul de sustinere. Randamentul obligatiunilor pe termen de 10 ani ale Portugaliei a crescut de saptamana trecuta la circa 12,2%, dar este cu mult sub nivelul de 17,4% atins in ianuarie.