"Bancile italiene reprezinta o buna oportunitate pentru investitorii straini, deoarece au facut recent curatenie si s-au concentrat pe afacerile comerciale, ceea ce le face mai atractive. Avand in vedere imbunatatirea situatiei din economie, UniCredit si alte banci din tara par foarte ieftine (se refera la pretul actiunilor - n.r.)", a declarat pentru Bloomberg un analist italian.

BlackRock avea la 7 martie o participatie de peste 5% la UniCredit, potrivit datelor publicate pe site-ul autoritatii italiene de reglementare a pietei financiare.

Datele actualizate vineri de banca indica o detinere de 5,2% pentru grupul american.

Un alt actionar important al UniCredit, cu 5,1% din actiuni, este Aabar Investments, fondul suveran al emiratului Abu Dhabi, care a investit al grupul italian in timpul crizei financiare. Alti actionari importanti sunt doua fundatii bancare italiene, care detin un total de 6% din titluri, si fondul Pamplona Capital Management, cu 5%.

UniCredit a anuntat marti o pierdere record de 15 miliarde euro, cauzata de cresterea provizioanelor pentru credite neperformante si de o amortizare a fondului comercial. Totusi, actiunile bancii au crescut in aceeasi zu cu 6,2%, directorul general Federico Ghizzoni luand masuri pentru consolidarea situatiei financiare a grupului inaintea testelor de stres pregatite de Banca Centrala Europeana.

UniCredit este cea mai mare banca din Europa Centrala si de Est, cu operatiuni si in Romania.