Fondul suveran de investiţii al Norvegiei este cel mai mare fond de acest fel din lume în condiţiile în care deţine active de 930 miliarde de dolari.

Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate.

Pe plan global, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine acţiuni în peste 9.000 de companii, cel mai mari participaţii fiind în Microsoft, Apple, Nestle, Alphabet şi Amazon.

Fondul, gestionat de Banca Centrală a Norvegiei, va fi condus din septembrie de Nicolai Tangen, directorul general al AKO Capital, înfiinţat în 2005, care gestionează active de 16,4 miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

Citește și: Europenii care se îmbogățesc de la o lună la alta. Cum face statul bani pentru fiecare cetățean

Nicolai Tangen, născut în Norvegia, îi va succeda lui Yngve Slyngstad, care şi-a anunţat demisia anul trecut.

"Tangen a clădit una dintre cele mai mari firme de investiţii din Europa şi a raportat rezultate financiare foarte bune ca administrator internaţional de investiţii. El are o experienţă semnificativă în gestionarea activelor", a afirmat guvernatorul Băncii Centrale a Norvegiei, Oeystein Olsen.

Întrebat de motivul pentru care a ales această slujbă, ţinând cont că va câştiga mai puţini bani, Tangen a declarat pentru Reuters: "Este clar că nu pentru bani, deşi nivelul salariului este foarte bun pentru o poziţie de conducere în Norvegia. Dar, ca norvegian, este o realizare extraordinară. Este o onoare deosebită să fiu chemat şi este o responsabilitate uriaşă să întăresc capitalul ţării şi bunăstarea generaţiilor viitoare".

El a refuzat să facă comentarii privind efectele pandemiei de coronavirus (Covid-19) şi a precizat că Slyngstad va rămâne director general până va prelua el funcţia, în septembrie.

Revista norvegiană de afaceri Kapital estima anul trecut că averea lui Tangen se situează la 5,5 miliarde de coroane norvegiene (519 milioane de dolari). Anul trecut, compensaţiile primite de Slyngstad s-au ridicat la 6,7 milioane de coroane norvegiene.

Fiecare cetățean al Norvegiei deține peste 200.000 de dolari

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a avut, în 2019, un randament al investiţiilor de 19,9%, ceea ce i-a permis să realizeze câştiguri record de 1.690 miliarde de coroane norvegiene (180,49 miliarde de dolari).

"2019 a fost un an foarte bun pentru fondul suveran de investiţii al Norvegiei. Aceasta este cea mai mare creştere anuală în valoare înregistrată în întreaga istorie a fondului", declara, în februarie, guvernatorul Băncii Centrale a Norvegiei, Oeystein Olsen, potrivit Agerpres.

Potrivit cifrelor oficiale, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a avut un randament al investiţiilor de aproape 34.000 de dolari pentru fiecare din cei 5,3 milioane de locuitori ai Norvegiei, iar în prezent valoarea totală a fondului este echivalentă cu aproximativ 207.000 de dolari pentru fiecare bărbat, femei şi copil.

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei investeşte aproximativ 30% din activele sale în instrumente cu venit fix, aproximativ 67% din active sunt investite în acţiuni iar restul de 3% sunt investite în imobiliare. Fondul deţine acţiuni la peste 9.000 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial.

În 2019, cea mai mare contribuţie la randamentul fondului au avut-o acţiunile Apple Inc şi Microsoft Corp urmate de titlurile Nestle.

Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate. Cu toate acestea, în luna martie a anului trecut Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat că va elimina din portofoliul său acţiunile companiilor din petrol şi gaze.