Vreau sa fiu foarte clar: nu va putea fi incheiat daca nu aduce garantii ca nivelul de exigenta pe care il avem in Franta pentru sanatate si mediu in cazul concetatenilor nostri va fi mentinut”, a declarat Valls intr-un discurs sustinut la o conferinta guvernamentala privind mediul. “Astazi suntem prea departe de acest lucru”, a apreciat el.

Intr-o declaratie pentru un post de radio privat, secretarul de stat francez pentru comert exterior, Matthias Fekl, care urmareste negocierile din partea Frantei, a afirmat ca posibilitatea de a incheia un acord "se indeparteaza".

'Nu exista o frenezie nici franceza, nici europeana, de a semna indiferent de pret, indiferent ce', a dat el asigurari.

In Hanovra, in Germania, ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, a pledat si el pentru un acord "complet, ambitios, care sa nu renunte la niciunul dintre interesele noastre'"si negociat "in perfecta transparenta", adaugand: 'Nu exista nicio urgenta'.

TTIP vizeaza suprimarea barierelor vamale si de reglementare intre SUA si UE, dar se loveste de o puternica rezistenta in societatea civila, care ii critica opacitatea si impactul pe care l-ar putea avea asupra agriculturii, sanatatii sau mediului.