Nicolas Sarkozy a facut aceste declaratii la finalul intrevederii pe care a avut-o la Strasbourg cu cancelarul german Angela Merkel si cu noul premier italian Mario Monti. 

Discutiile s-au referit la gestionarea crizei din zona euro.

Potrivit lui Sarkozy, principalele trei economii din zona euro, Germania, Franta si Italia, sunt pregatite sa faca totul pentru "perenitatea monedei euro". 

Franta, Germania si Italia sunt de acord sa respecte independenta Bancii Centrale Europene si se vor abtine sa faca solicitari "pozitive sau negative" acestei institutii, a adaugat Nicolas Sarkozy. 

"Am stabilit toti trei ca, pentru respectarea independentei acestei institutii, trebuie sa ne abtinem sa adresam solicitari pozitive sau negative BCE", a subliniat presedintele Frantei, in timp ce cancelarul Angela Merkel a declarat ca modificarea tratatelor UE nu va afecta BCE. 

Premierul Italiei, Mario Monti, a confirmat joi angajamentul tarii sale de atingere a "obiectivului unui buget echilibrat in 2013".

Ieri, S&P a avertizat ca ratingurile de credit ale statelor din zona euro ar putea fi reduse daca "zone mari" din blocul monetar vor intra anul viitor intr-o noua runda de recesiune.

David Beers, directorul general al diviziei de ratinguri de tara din cadrul S&P, a afirmat totodata ca anticipeaza un compromis intre Banca Centrala Europeana si guvernele din zona euro in privinta rezolvarii crizei datoriilor de stat, informeaza Reuters.

"Din moment ce risca atat de mult, ar trebui sa ne asteptam ca autoritatile monetare din zona euro si autoritatile nationale ar putea sa gaseasca un soi de compromis, un echilibru intre masuri substantiale la nivel guvernamental si actiuni mai agresive din partea BCE, pentru a combate o noua depresiune economica", a aratat Beers intr-un discurs sustinut miercuri la Dublin.

Directorul S&P a avertizat insa ca intrarea unor "zone mari" din zona euro in recesiune ar putea fi greu de evitat daca randamentele obligatiunilor de stat raman la niveluri ridicate, iar activele bancilor continua sa se reduca.