Sectorul agricol rus nu poate satisface decat 60% din nevoile alimentare ale Rusiei, iar tara "nu poate acoperi singura diferenta, de exemplu privind productia de lapte", a declarat ministrul Christian Schmidt pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, scrie Mediafax.

Astfel, ministrul conservator al Agriculturii din cadrul Guvernului condus de Angela Merkel se asteapta ca embargoul rusesc sa aiba un "impact mai degraba redus" asupra sectorului agroalimentar european.

El a apreciat ca este "prematur" sa se ia in calcul compensatii financiare pentru sector, dupa cum cer deja anumite voci. Cu toate acestea, ministrul german nu a exclus acordarea unor astfel de ajutoare in functie de caz, sau in situatii de urgenta.

Ministrii europeni ai Agriculturii vor evoca problema cu ocazia unui viitor summit in septembrie.

Pana atunci, Christian Schmidt spera sa aiba intrevederi cu omologii sai francez si polonez la Bonn "pentru a ajunge la un acord" asupra unei "strategii comune".

Rusia a decretat recent un embargou de un an asupra produselor agroalimentare importate din tari membre UE. Rusia absoarbe 10% din exporturile de produse agricole si agroalimentare ale UE, potrivit Eurostat.