Potrivit cifrelor raportate de Ministerul Economiei, productia industriala a urcat cu 4% in iulie, fata de luna anterioara. Analistii consultati de Reuters se asteptau la un avans de numai 0,5%.

"Productia industriala se afla, inca, pe un trend de crestere. Perspectiva este inca pozitiva, in pofida unor riscuri mai ridicate", se arata in comunicatul institutiei.

Industria prelucratoare a inregistrat un avans de 4,5% in iulie, fata de luna anterioara, cu o crestere de 15,4% in sectorul bunurilor de folosinta indelungata. In constructii, productia a urcat cu 3,2%, iar in sectorul energetic a scazut cu 1%.

"Productia merge bine. Evolutia ne intareste opinia ca Germania nu va intra in recesiune", a spus Holger Schmieding, analist la Berenberg Bank.

Ingrijorare si nervozitate pe pietele financiare. Cresterea economica slaba din Germania a pus pe jar bursele europene VIDEO

Acesta se asteapta, insa, ca ritmul de crestere sa incetineasca spre sfarsitul trimestrului al treilea si anticipeaza chiar un declin usor al productiei industriale spre sfarsitul anului.

Economistii sunt tot mai ingrijorati ca Germania, care a sustinut cresterea ecnomica la nivelul zonei euro de la sfarsitul crizei financiare, se indreapta catre o incetinire, in parte din cauza declinului cererii de export.