După examinarea tuturor documentelor trimise şi a obiecţiilor formulate, Ministerul Energiei din landul estic Mecklenburg- Pomerania Inferioară a dat undă verde pentru construcţia şi operarea conductei pe o suprafaţă de 55 de kilometri în apele teritoriale ale Germaniei.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2.

Proiectul presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Marţi, directorul financiar de la Nord Stream 2 AG, Paul Corcoran, a declarat că grupul se aşteaptă să primească toate autorizaţiile necesare în lunile următoare astfel ca lucrările de construcţie să înceapă în aceasta vară.

Promotorii proiectului încearcă în prezent să obţină autorizaţiile necesare din partea autorităţilor din Rusia, Finlanda, Suedia, Danemarca şi Germania. Însă, la finele anului trecut, Danemarca a adoptat o lege care ar putea să îi permită să interzică trecerea Nord Stream 2 prin apele sale teritoriale. Paul Corcoran a precizat că se elaborează planuri pentru a identifica posibile rute alternative pentru gazoduct.

"Dacă ruta va fi uşor mai lungă, mergând la nord de Bornholm de exemplu, atunci vom avea nevoie de materiale suplimentare, ţevi suplimentare, un timp de construcţie mai mare şi costuri de mediu mai mari. Va costa mai mult dar este dificil de spus care vor fi costurile finale", a spus Paul Corcoran.

După obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare, promotorii proiectului Nord Stream 2 vor încerca să obţină finanţare de la bănci în ultimul trimestru al acestui an sau începutul lui 2019. "Următorul pas este pregătirea în detaliu a propunerii şi aducerea ei pe piaţa bancară, sperăm la finele acestui an iar ce mai târziu în primul trimestru al următorului an", a apreciat Paul Corcoran.

Proiectul Nord Stream 2, ale cărui costuri sunt estimate la 9,5 miliarde euro, va duce la creşterea livrărilor de gaze naturale din Rusia direct în Germania. Însă statele membre UE din Europa de Est, Polonia şi statele baltice, susţin că proiectul Nord Stream 2 ar creşte dependenţa UE de gigantul rus de export de gaze Gazprom, care deja asigură aproximativ o treime din importul de gaze din blocul comunitar.