Adresându-se parlamentarilor cu ocazia dezbaterilor privind bugetul general, Scholz a explicat că planurile bugetare solide şi politica Guvernului de la Berlin permit autorităţilor să nu apeleze la noi datorii în cazul în care va exista o criză.

"Deoarece atunci va fi foarte important pentru noi, care suntem cea mai mare economie a UE, să putem contracara tendinţele economice negative. Şi din punctul meu de vedere, cu aceste fundaţii financiare solide pe care le avem în prezent, suntem în situaţia de a contracara o criză economică cu multe, multe miliarde de euro, dacă va apărea una în Germania şi în Europa", a declarat Scholz, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat: "O vom face într-adevăr atunci, va fi o politică activă împotriva crizei". Dar până acum nu există o criză economică, a dat asigurări marţi ministrul de Finanţe.

O parte din parlamentarii germani se opun propunerii lui Scholz de a cheltui aproape 360 de miliarde de euro (398 de miliarde de dolari). Totuşi, ministrul de Finanţe intenţionează să menţină un buget echilibrat, în pofida datelor economice dezamăgitoare.

Opoziţia a cerut investiţii mai mari în educaţie şi în infrastructură.

Economia concentrată pe export a Germaniei suferă de pe urma agravării tensiunilor comerciale globale. Produsul Intern Brut al Germaniei s-a contractat în al doilea trimestru, iar Banca Centrală (Bundesbank) prognozează o nouă contracţie în trimestrul al treilea, pe fondul escaladării disputelor comerciale dintre SUA şi China.

Performanţele dezamăgitoare ale economiei germane, prima economie europeană, a înmulţit solicitările pentru stimulente fiscale. Guvernul de la Berlin studiază mai multe opţiuni în cazul în care situaţia se va deteriora însă zilele trecute preşedintele Bundesbank a spus că nu este o nevoie urgentă de noi stimulente în condiţiile în care rata şomajului este aproape de minimul istoric, companiile continua să investească, iar cererea internă rămâne robustă.