Tensiunilor bilaterale dintre cele mai mari două puteri ale lumii ar putea pune presiune pe firmele chineze să-şi vândă operaţiunile din SUA.

Investiţiile, atât cele directe ale companiilor cât şi fluxurile de capital de risc, între cele două ţări au scăzut cu 16,2%, la 10,9 miliarde de dolari în primele şase luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, arată datele companiei de consultanţă Rhodium Group.

În 2016 şi în 2017 fluxurile de investiţii între SUA şi China ajungeau la aproape 40 miliarde de dolari.

"Într-o perioadă de creştere a tensiunilor, numeroase companii, atât firme chineze care operează în SUA cât şi companii americane prezente în China, ar putea fi forţate să renunţe la activităţile lor. Modul cum sunt tratate în SUA companiile de tehnologie din China ar putea duce la politici care să provoace dificultăţi firmelor de tehnologie americane care operează în statul chinez", se arată în raport, potrivit Agerpres.

Investiţiile companiilor americane în China au scăzut în primul semestru din 2020 cu 31%, la 4,1 miliarde de dolari, în timp ce investiţiile firmelor chineze în SUA au urcat cu 38%, la 4,7 miliarde de dolari, în principal în urma tranzacţiei prin care un consorţiu condus de Tencent Music a achiziţionat o participaţie minoritară în Universal Music, pentru 3,4 miliarde de dolari.