Cele doua tari mai urmeaza sa lanseze un fond de 1 miliard de euro pentru finantarea investitiilor in sectorul digital, a afirmat presedintele francez Emmanuel Macron intr-un interviu acordat publicatiei L'Ouest France, scrie News.ro.

Exista totodata si planuri pentru sustinerea cercetarii si dezvoltarii de nanotehnologii si baterii, a mai spus el.

Totusi, progresele reale de integrare economica pot fi realizate daca cele doua tari vor conveni pasi concreti pentru armonizarea taxelor pentru companii.

Franta si Germania au sustinut de mult timp convergenta modului de calcul al impozitelor in zona euro, dar progresele au fost putine.

Publicatia germana Handelsblatt a relatat ca ministrii de Finante ai Germaniei si Frantei vor prezenta la jumatatea lunii septembrie propuneri de aliniere a bazei de analiza a impozitului pe profit.

Planul va fi finalizat in decembrie si ar putea fi adoptat anul viitor, potrivit unor surse implicate in negocieri, citate de Handelsblatt.

In afara taxelor, convergenta economica din zona euro ar putea fi dificila. Macron a declarat publicatiei L'Ouest France ca sunt necesare schimbari ale tratatelor de guvernanta, proces care s-a dovedit un efort extrem de greu.

De cand a castigat alegerile in Franta, Emmanuel Macron a continuat retorica inceputa in campanie, privind reformarea zonei euro, in sensul infiintarii unui minister al Finantelor comun si a unui buget comun.

Angela Merkel s-a declarat, la randul sau, pregatita sa discute ideile de reformare a zonei euro propuse de presedintele francez, care a castigat alegerile in tara sa cu o majoritate covarsitoare.

Angela Merkel - care pare ca a pornit bine in cursa de a ramane cancelar in urma alegerilor legislative germane din septembrie, potrivit sondajelor - s-a aratat deja deschisa, in mod prudent, fata de posibilitatea unei consolidari a Uniunii monetare.

Insa ea a declarat, luna trecuta, ca asteapta in schimb eforturi din partea noului presedinte francez, adica reforme ale pietei muncii in vederea cresterii competitivitatii si o asanare a finantelor publice.

Guvernul francez tocmai a sugerat ca, in situatia actuala, deficitul public francez risca sa depaseasca in acest an limita de 3% din PIB-ul national, in contextul in care Guvernul anterior miza pe un nivel usor sub acest prag.