Iesirile din depozite s-au ridicat la 12,25 miliarde de euro in ianuarie, 7,57 miliarde de euro in februarie, 1,91 miliarde de euro in martie si 4,89 miliarde de euro in aprilie. 

Accelerarea retragerilor din ultimele luni a fost provocata de speculatiile privind introducerea unor restrictii asupra miscarilor de capital, desi Atena a dezmintit un astfel de scenariu. 

"Sueddeutsche Zeitung" a scris ca in acest weekend Grecia va impune aceste restrictii, daca nu va ajunge la un acord cu creditorii. 

Europenii au decis luni un plan de urgenta pentru a evita o panica bancara in Grecia, daca Atena nu ajunge la un compromis cu troica pana la sfarsitul saptamanii, noteaza cotidianul german.

Ar urma sa fie pregatiti "control al fluxurilor financiare" provenind din Grecia, pentru a opri scurgerea de capital, dupa modelul restrictiilor decise in Cipru in 2013. 

Daca negocierile pentru salvarea Greciei de la un default raman in impas, ar fi vorba ca "incepand de saptamana viitoare sa se inchida bancile grecesti cateva zile", pentru a le pregati in vederea acestei limitari a tranzactiilor, masura ce ar trebui sa fie aprobata de parlamentul grec. 

In aceasta ipoteza, adauga Süddeutsche Zeitung, citat de Agerpres, retragerile de la bancomate ar putea fi apoi limitate, chiar si platile electronice realizate in Grecia, dar si in afara tarii.

Luni, dupa esecul unui nou ciclu de negocieri, pozitiile Greciei si creditorilor sai au ramas de neclintit, in ciuda unei urgente financiare duble cu care se confrunta Atena - plata functionarilor sai publici si a pensionarilor si rambursarea a aproape 1,6 miliarde de euro catre FMI pana la 30 iunie, aminteste AFP. 

In caz de nerambursare, guvernul grec se va confrunta cu consecintele unui default (faliment), o premiera in zona euro si un scenariu ce alimenteaza de luni de zile spectrul iesirii Greciei din moneda unica.

Moody's a revizuit recent perspectiva pentru sistemul bancar elen, de la stabila la negativa, avertizand ca exista o "probabilitate ridicata" ca Grecia sa introduca restrictii asupra miscarilor de capital, in urma "inrautatirii semnificative a finantarii si lichiditatii bancilor dupa decembrie 2014, in conditiile in care retragerile din depozite sunt estimate la peste 30 de miliarde de euro sau 18% din totalul depozitelor in ultimele cinci luni".

Potrivit Moody's, este putin probabil ca aceste presiuni sa se diminueze in urmatoarele 12-18 luni "si exista o probabilitate ridicata privind introducerea de restrictii asupra miscarilor de capital si o inghetare a depozitelor". 

Grecia trebuie sa ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din imprumuturile FMI si risca sa nu poata onora aceasta scadenta fara deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendata de la inceputul verii si conditionata de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.