"Executivul nu are intenţia să adopte măsuri corective în 2018", a declarat Tria, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a cerut Italiei să-şi reducă în 2018 deficitul structural cu încă 0,3 puncte procentuale iar anterior Tria s-a declarat pregătit să îndeplinească solicitarea dacă va fi necesar.

Marţi, ministrul italian al Economiei a explicat că până acum deficitul a fost complet în linie cu ţinta precedentului Guvern şi el se va asigura că echilibrul structural nu se va înrăutăţi iar datoria publică a Italiei va scădea.

Pentru 2019, actuala ţintă de reducere a deficitului la 0,8% din PIB (de la 1,6% din PIB anul acesta) pare "prea drastică", a afirmat Giovanni Tria, adăugând că actualele estimări oficiale, care indică un avans al economiei de 1,5% anul acesta, vor fi probabil revizuite în scădere.

Şi agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat săptămâna trecută că principalul risc la adresa ratingului de credit al Italiei îl reprezintă politica fiscală expansionistă, care ar putea înrăutăţi nivelul datoriei ţării.

În noul program al coaliţiei aflate la guvernare sunt incluse măsuri ce implică o politică fiscală expansionistă, creşterea incertitudinilor privind sectorul bancar italian, ceea ce face şi mai probabil un conflict cu autorităţile zonei euro. Ratingul suveran "BBB" atribuit de Fitch Italiei, cu perspectivă stabilă, încorporează deja riscurile politice, apreciază agenţia.

Riscul politic a reprezentat principalul factor în aprilie 2017, când Fitch a retrogradat ratingul suveran al Italiei la ''BBB'', cu perspectivă stabilă, iar agenţia a scos în evidenţă creşterea influenţei populiste şi eurosceptice.

Implementarea deplină a propunerilor fiscale, în special venitul universal de bază, introducerea unei cote unice de impozitare şi schimbarea vârstei de pensionare vor majora semnificativ deficitul, care anul trecut s-a situat la 2,3% din PIB, avertiza recent Fitch.

Prin urmare, agenţia se aşteaptă ca anul viitor deficitul să depăşească nivelul de 2% din PIB previzionat în martie, iar datoria publică să crească.

Intenţia programului de a revizui radical reglementările de salvare a băncilor din zona euro ar putea fi surse suplimentare de tensiune cu UE şi ar putea întrerupe eforturile băncilor italiene de a-şi construi rezerva financiară (buffer) pentru a îndeplini cerinţele autorităţilor de reglementare şi a-şi întări stabilitatea financiară, susţine agenţia.