Guvernul de la Madrid, cu un deficit bugetar de 48,5 miliarde de euro pentru primele sapte luni, a fost nevoit sa anunte vineri o injectie de capital la Bankia, dupa ce banca nationalizata a raportat o pierdere de 4,45 miliarde de euro pentru prima jumatate a anului. 

S&P a coborat calificativul Cataloniei cu doua trepte, de la "BBB-" la "BB", cu perspectiva negativa, ca urmare a cererii pentru sprijin financiar de la guvernul spaniol. Catalonia are rating junk si de la Moody's, in timp ce Fitch evalueaza regiunea la o treapta deasupra categoriei nerecomandate investitorilor. 

Deficitul bugetului guvernului central a crescut la 4,6% in primele sapte luni, comparativ cu 3,6% in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor Ministerului de Finante. Tinta pentru acest an este de 6,3%. 

Valencia, Murcia si Catalonia au cerut la un loc mai mult de jumatate din fondurile de 18 miliarde de euro anuntat in iulie de guvern pentru sprijinirea regiunilor cu probleme la achitarea datoriilor in a doua jumatate a anului. Guvernul a organizat imprumuturi de 23 de miliarde de euro pentru regiuni in primele sase luni. 

Regiunile ar putea fi responsabile pentru ratarea de catre Spania a tintei de deficit bugetar si in acest an, noteaza Bloomberg.

Anul trecut, regiunile au reprezentat principalul motiv al mentinerii deficitului bugetar la un nivel apropiat de 8,9% in 2010.