Vineri, Banca Centrală Europeană (BCE) le-a spus creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie, şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.

"Pentru a spori capacitatea băncilor de a absorbi pierderile şi pentru a sprijini creditarea, ele nu ar trebui să plătească dividende pentru anii financiari 2019 şi 2020, cel puţin până la 1 octombrie. De asemenea, băncile ar trebui să se abţină de la răscumpărările de acţiuni menite să-i recompenseze pe acţionari", se arată în comunicatul BCE.

Propunerea privind dividendele pentru 2019 a fost eliminată de pe agenda viitoarei întâlniri a acţionarilor, iar banca estimează că nu se vor plăti dividende interimare pentru 2020. Orice anunţ suplimentar privind plăţile dividendelor va fi analizat după 1 octombrie, a precizat ING.

Decizia ING vine după ce grupul olandez Rabobank a anunţat că va amâna cu cel puţin şase luni planurile privind plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni.

"Este o perioadă extraordinară pentru noi toţi. Deşi finanţarea şi capitalizarea este într-o situaţie bună, credem că este prudent să urmăm recomandările BCE, ceea ce ne va permite o mai mare flexibilitate pentru a ne sprijini clienţii şi societatea în această criză şi pentru a lucra împreună cu guvernele şi autorităţile de reglementare în vederea redresării", a afirmat directorul general al ING, Ralph Hamers, potrivit Agerpres.

Acesta va părăsi banca la finalul lunii iunie pentru a conduce grupul bancar elveţian UBS AG.

Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi - companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.