Costurile de imprumut au coborat de la maxime record de la intrarea tarii in zona euro, insa investitorii au cerut un randament apropiat de nivelul "psihologic" de 7% pentru datoria pe zece ani.

Italia a vandut joi obligatiuni de 7 miliarde de euro, in intervalul 5-8,5 miliarde de euro vizat. Randamentul titlurilor pe zece ani a coborat la 6,98%, de la recordul de 7,56% la sfarsitul lunii noiembrie, iar pentru titlurile pe trei ani la 5,62%, de la maximul de 7,89% consemnat tot la sfarsitul lunii noiembrie.

Nivelul ridicat al randamentelor mentine presiunea asupra celei de-a treia mari economii din zona euro, care are de refinantat sume mari anul urmator, iar traderi au afirmat ca Banca Centrala Europeana (BCE) a intervenit pe piata secundara pentru a cumpara obligatiuni italiene dupa licitatie, in incercarea de a impiedica o crestere a costurilor de imprumut.

Masura fara precedent a BCE de a introduce lichiditati de aproape 500 miliarde de euro in sistemul financiar si masurile de austeritate adoptate de guvernul de la Roma in decembrie au redus presiunea din partea investitorilor la o licitatie de obligatiuni pe termen scurt, organizata miercuri, dar vanzarea de titluri pe perioada mai lunga ramane inca o provocare, noteaza Reuters.

"Licitatiile de ieri si azi au mers destul de bine, dar trubulentele financiare in mod cert nu s-au incheiat", a spus Monti, intr-o conferinta de presa. Pentru a calma in continuare pietele financiare, "cea mai mare parte a masurilor trebuie luate in Europa", a adaugat el.

Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara are nevoie de resurse "semnificativ mai mari", a spus Monti, refuzand insa sa ofere o cifra.