Masurile corespund minimal promisiunilor noului executiv si nu abordeaza principala prioritate nationala identificata de mediul politic, respectiv somajul in randul tinerilor, transmite Wall Street Journal (WSJ).

Totusi, deciziile inaugurale ale cabinetului Letta reprezinta un progres important pentru scena politica italiana, avand in vedere tensiunile din interiorul coalitiei de guvernare, formata din principalele partide de centru-stanga, respectiv centru-dreapta.

Letta, liderul aripii de centru-stanga din coalitie, si vicepremierul Angelino Alfano, reprezentantul formatiunii de centru-dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi, s-au aratat optimisti dupa sedinta de vineri a cabinetului, ministrii reusind sa evite disputele obisnuite din ultimele saptamani.

"Am inscris un gol din prima incercare", a declarat Alfano, sustinut de partidul de centru-dreapta PdL, care a cerut eliminarea taxei asupra resedintei primare introdusa de fostul premier Mario Monti.

Letta a subliniat ca guvernul a suspendat varianta actuala a taxei, scadenta in iunie, dar intentioneaza sa prezinte in aceasta vara o reforma a codului fiscal in privinta taxarii proprietatilor imobiliare.

Guvernul de la Roma atrage anual venituri de 44 miliarde euro din taxe asupra proprietatilor imobiliare.

Cealalta masura adoptata de noul guvern prevede finantarea cu 1 miliard de euro a unui fond destinat persoanelor aflate in somaj tehnic. Mai precis, fondul vizeaza sprijinirea companiilor astfel incat sa nu reduca numarul de angajati, contribuind la finantarea programelor de somaj tehnic.

Masura vizeaza mai degraba limitarea somajului, fara a contribui la reducerea indicatorului, ajuns la nivelul record de 11,5%. Letta incearca sa introduca masuri de reducere a taxelor pentru angajatii noi, insa nu a identificat inca o varianta viabila, deoarece un astfel de program va genera costuri ridicate.

Cateva zeci de mii de manifestanti au defilat sambata la Roma impotriva austeritatii, la apelul unui sindicat italian din sectorul siderurgic, Fiom, cerand "dreptul la munca, educatie si sanatate", relateaza AFP.

"Nu mai putem astepta", a declarat secretarul Fiom Maurizio Landini. "Optiunile guvernelor Berlusconi si Monti se afla la originea situatiei foarte grele pe care o vizam acum. Este necesar ca munca sa fie repusa in centru" dezbaterii, a adaugat el.

Aproximativ 50.000 de participanti erau asteptati la manifestatie, insa, potrivit organizatorilor, la miting au participat de doua ori mai multe persoane. Coloana a defilat de la Piata Republicii, in centru, si pana la Piata San Giovanni, locul unde se desfasoara de obicei mitinguri.

"Trebuie sa fie blocate concedierile si sa sa fie reformat ajutorul social (...) prin introducerea unui venit cetatenesc, in lupta impotriva precaritatii", a declarat Landini.

Nivelul somajului in Italia se ridica la 11,5% din populatia activa, insa acesta atinge 38,4% in cadrul segmentului de varsta 15-24 de ani.