Indicele Standard & Poor's 500 al bursei de la New York a urcat cu 29% in acest an, performanta cu 32 puncte procentuale, superioara titlurilor de stat, cea mai larga diferenta din 1978, potrivit datelor Bank of America Merrill Lynch si Bloomberg. 

Desi Rezerva Federala a SUA a anuntat reducerea programului de stimulare a economiei prin achizitii de obligatiuni, companiile din componenta indicelui S&P 500 valoreaza cu 3.700 miliarde de dolari mai mult decat in urma cu 12 luni, cea mai mare crestere inregistrata vreodata.

In procente, cresteri mai puternice au fost inregistrate in 1997, cu aproximativ 31%, si in 1995, cu 34%, insa valoarea creata in acei ani a fost de aproximativ 1.900 miliarde de dolari, respectiv 1.240 miliarde de dolari.  Datorita promisiunilor Rezervei Federale de a mentine dobanzile aproape de zero si increderii investitorilor ca plasamentele in actiuni au devenit din nou sigure, performantele anuale ale bursei de la New York sunt pe cale de a se stabiliza aproape de mediile istorice.

Criza din urma cu 5 ani a redus cu aproximativ 11.000 miliarde de dolari valoarea de piata a companiilor listate in SUA, portofoliile revenind in 2009 la valori intalnite la finalul deceniului anterior. 

Obligatiunile SUA au pierdut 3,4% din valoare in acest an, prima scadere din 2009, desi cererea pentru titluri de stat este aproape de maxime istorice. Emisiunile de obligatiuni derulate in acest an de guvernul SUA au fost suprasubscrise de 2,87 ori, cererea ridicandu-se astfel la 5.750 miliarde de dolari. Rata de suprasubscriere a stabilit niveluri istorice in ultimii trei ani consecutivi, atingand un maxim de 3,15 ori in 2012. 

Inainte de lansarea programului de relaxare cantitativa al Rezervei Federale, in 2008, raportul de suprasubscriere nu a depasit niciodata o medie de 2,65 ori in cursul unui an. 

Unii analisti anticipeaza ca anul viitor va aduce mai multa volatilitate pentru actiunile americane, pe masura ce banca centrala va reduce, in etape, programul de achizitii de obligatiuni. Majoritatea economistilor considera ca Fed va incheia la finele anului viitor injectiile de lichiditate, care se cifreaza in prezent la 85 miliarde de dolari pe luna si vor fi reduse la 75 miliarde de dolari incepand din ianuarie. 

Profiturile companiilor din componneta indicelui S&P 500 vor creste anul viitor cu 9,7%, rata aproape dubla fata de cea din acest an, anticipeaza analistii. Totodata, veniturile vor urca cu 3,8%, fata de plus 2,2% in 2013.  Produsul Intern Brut al SUA va creste cu 2,6% anul viitor, dupa un avans de 1,7% in 2013, potrivit estimarilor analistilor.

Somajul a scazut in noiembrie la 7%, cel mai redus nivel din ultimii patru ani.